1.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal„U“ Craiova - Petrolul 1-3 | Nu ne mai miră nimic! Papură, mai stai vreun pic?

„U“ Craiova – Petrolul 1-3 | Nu ne mai miră nimic! Papură, mai stai vreun pic?

Universitatea Craiova a pierdut, scor 1-3, partida susţinută duminică seară, pe stadionul „Ion Oblemenco“ (12.871 spectatori), în faţa echipei Petrolul Ploieşti. Disputa a contat pentru etapa 13 a Superligii.

A fost un meci în care alb-albaştrii au combinat bine în prima repriză, dar nu şi-au creat ocazii clare de gol. Apoi, în partea secundă, lucrurile au căpătat o întorsătură urâtă şi prestaţia slabă a jucătorilor gazdă au făcut ca publicul să strige cu patos „Demisia”.

Repriza a doua, de coşmar

„Lupii” au deschis scorul după o centrare de pe stânga, pentru Alexandru Musi, care a reluat în plasă de la doi metri (’57, 0-1).

Alb-albaştrii au căutat să schimbe din mers lucrurile, dar nu a mers nimic. Au fost probleme şi la pasele simple… Asta a condus, inevitabil, la un nou gol primit, Gicu Grozav reuşit să-l lobeze pe „Popică” (’70, 0-2).

Imediat, tribunele au „explodat”, toată lumea cerând demisia lui Corneliu Papură. Ştiinţa a redus din diferenţă dintr-un penalti scos de Creţu şi transformat de Kurtic (’74, 1-2).

Grozav a mai marcat o dată, dar golul a fost anulat pe motiv de offside după analiza VAR (’77).

Rezultatul final a fost stabilit de Marian Huja, în prelungiri, spre disperarea suporterilor olteni (’90+2, 1-3).

„U“ Craiova: L. Popescu – Borţa, Screciu, R. Silva, Ndong – Danciu (’58, Baiaram), Kurtic, Houri (’87, Işfan) – Roguljic (’58, Creţu), Markovic (’58, Ivan), Mitriţă. Director tehnic: Corneliu Papură. Antrenor: Dragoş Bon.

Petrolul: Zima – L. Dumitru, Meijers, Papp, Gomes (’75, Huja) – Doua, Seto (’84, Diomande), Hanca (’90+4, Jefferson) – Tavares, Grozav, Musi (’90+4, D. Radu). Antrenor: Florin Pîrvu.

Cartonaşe galbene: Ivan ’90+8 / Doua ’33, Meiers ’60, Gomes ’73.
Au arbitrat: Ovidiu Hațegan – George Neacșu, Ciprian Danșa; Iuliana Demetrescu.
VAR: Ionuț Coza, Sorin Costreie.
Observatori: Nicolae Grigorescu (CCA), Romolus Gabor (LPF).

În etapa viitoare, Universitatea Craiova va evolua în Giuleşti, contra Rapidului (29 octombrie, ora 20.30). La rândul său, Petrolul va evolua la Ploieşti contra FCSB-ului (28 octombrie, ora 20.30).

Superliga, etapa 13

Vineri, 20 octombrie: UTA Arad – Rapid 2-2.
Sâmbătă, 21 octombrie: AFC Hermannstadt – Dinamo 4-0, Farul Constanţa – U Cluj 1-1.
Duminică, 22 octombrie: Poli Iaşi – FCU Craiova 1-1, Universitatea Craiova – Petrolul Ploieşti 1-3, ora 21.00: FCSB – FC Voluntari.
Luni, 23 octombrie – ora 18.00: Sepsi – FC Botoşani, ora 21.00: CFR Cluj – Oţelul Galaţi.

Clasament: 1. FCSB 29 puncte (golaveraj 25-11), 2. CFR Cluj 26 (25-12), 3. Rapid 23 (27-16), 4. „U“ Craiova 22 (20-13), 5. Hermannstadt 19 (21-14), 6. Petrolul 19 (17-14), 7. Farul 19 (17-17), 8. U Cluj 16 (18-21), 9. Iaşi 15 (15-19), 10. Oţelul 14 (10-10), 11. FCU 14 (21-24), 12. Sepsi 12 (11-16), 13. Voluntari 12 (15-23), 14. UTA 11 (10-16), 15. Dinamo 9 (8-24), 16. Botoşani 6 (11-21).

Citeşte şi: Liga 3 | „Ploaie“ de goluri în Universitatea II Craiova – Jiul Petroșani (VIDEO)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS