12.8 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal„U“ Craiova – Dinamo | Start lansat pentru Ivaylo Petev?

„U“ Craiova – Dinamo | Start lansat pentru Ivaylo Petev?

Universitatea Craiova și Dinamo București se întâlnesc duminică, de la ora 16.00, pe stadionul „Ion Oblemenco“. Partida contează pentru etapa a 16-a, prima din returul campionatului regular din Superliga.

Vezi oferta Superbet pentru meciul cu Dinamo!

CCA l-a desemnat pe Andrei Florin Chivulete (București) să împartă dreptatea în Bănie. Acesta va fi ajutat la cele două linii de asistenții Vasile Marinescu (București) și Andrei Constantinescu (București). Al patrulea oficial va fi Robert Avram (Pitești).
VAR-ul va fi asigurat de Istvan Kovacs (Carei) și Bogdan Gheorghe (București).

Observator din partea CCA a fost numit Octavian Șovre (Satu Mare). LPF l-a indicat supervizor pe Cătălin Cursaru (Ploiești).

Ivaylo Petev, optimist

Aflat în fața primului meci pe banca Universității Craiova, antrenorul bulgar Ivaylo Petev s-a arătat optimist. El a punctat că atmosfera din lot este bună și că băieții sunt pregătiți să obțină victoria contra „câinilor“.

Intră în SuperSocial, singura rețea socială dedicată pariorilor din România, și găsește-ți inspirația!

„Aşteptările mele sunt mari. Zilele precedente au fost foarte importante pentru mine. Jucătorii se antrenează bine și sunt optimist. Totul a decurs normal. Sper să jucăm bine şi să câştigăm. E greu să rezolvi multe lucruri într-un termen scurt. Important este ca jucătorii să fie fericiţi, fiindcă atunci pot orice. Vor urma zile bune, avem jucători buni, dar de la o zi la alta trebuie să fie şi mai buni. Sunt mulţumit de ceea ce am văzut și e important să ne concentrăm pe ce avem de făcut. Craiova are tot ce-i trebuie ca infrastructură, bază de antrenament şi stadion, avem şi suporterii care ard. Nu mă gândesc la transferuri acum, fiindcă avem meciuri de jucat. Badelj şi Baiaram nu vor fi în lot pentru meciul acesta.

Verifică aici cotele Superbet pentru meciurile din SuperLiga!

Adversarul nostru este important, îl respectăm, indiferent de forma pe care o are. Știu ce înseamnă Dinamo pentru Craiova. Va fi un fel de Levski – ŢSKA Sofia. Acest derbi nu este de ieri, indiferent de poziţiile în care se află echipele. Un derbi este un derbi.

Nu am ieşit în oraş până acum, stau mai mult la baza de antrenament, pentru că am mult de lucru acolo. Voi avea timp şi să cunosc oraşul Craiova. Foarte multă lume m-a felicitat că am venit la Craiova. Nimeni nu mi-a spus că am făcut o alegere greşită“, a declarat Ivaylo Petev. VEZI VIDEO!

Alex Creţu: „Sperăm să-i facem o bucurie lui Mister, să debuteze cu dreptul“

Reprezentantul „vestiarului“ Universității Craiova la conferința de presă premergătoare meciului cu Dinamo a fost mijlocașul Alex Crețu. Acesta nu concepe care punctele să nu ajungă în contul Științei.

Descoperă cea mai bună ofertă de pariuri la Superbet!

„Întâlnim Dinamo și va fi un meci greu, chiar dacă ei nu sunt într-o poziţie prea bună. E vorba de istorie, de rivalitate… Schimbarea antrenorului aduce întotdeauna energie pozitivă, o motivaţie în plus. Sperăm să-i facem o bucurie lui Mister, să debuteze cu dreptul. Am fost mult mai motivaţi la antrenament.

Vom fi frumoşi la meci, după cum ne-am pregătit săptămâna aceasta şi sunt sigur că vom lua cele trei puncte. Trebuie să arătăm bine, nu mai avem nicio scuză. Am tot zis că batem, dar nu am făcut-o. E timpul ca locul pe banca tehnică să fie ocupat pentru mai mult timp. Avem nevoie de stabilitate! Eu nu cred în noroc sau ghinion! Cred numai în muncă şi cum ne vom prezenta la ora jocului. Întotdeauna este loc de mai bine“, a declarat Alex Creţu.

Superliga, etapa 16

Vineri, 10 noiembrie: Sepsi – Rapid 0-0.
Sâmbătă, 11 noiembrie: U Cluj – Petrolul 0-0, Poli Iaşi – CFR Cluj 3-3, Farul – Hermannstadt 1-1.
Duminică, 12 noiembrie – ora 13.30: FC Botoşani – FC Voluntari, ora 16.00: Universitatea Craiova – Dinamo, ora 21.00: FCSB – FCU.
Luni, 13 noiembrie – ora 20.30: UTA Arad – Oţelul Galaţi.

Clasament: 1. CFR Cluj 31 puncte (golaveraj 31-17), 2. FCSB 31 (28-15), 3. Rapid 30 (31-17), 4. Hermannstadt 24 (24-16), 5. „U“ Craiova 23 (21-16), 6. Petrolul 22 (19-16), 7. Farul 22 (22-24), 8. Sepsi 20 (18-18), 9. U Cluj 20 (22-23), 10. Iaşi 18 (19-23), 11. UTA 18 (17-21), 12. Oţelul 17 (12-12), 13. Voluntari 16 (17-26), 14. FCU 15 (24-28), 15. Dinamo 10 (9-26), 16. Botoşani 7 (14-30).

Citește și: Preliminarii Euro 2024 | Edward Iordănescu a anunțat „ostașii“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS