0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalPreliminarii EURO 2024 | Incidente soldate cu 15 răniţi la meciul Bulgaria – Ungaria

Preliminarii EURO 2024 | Incidente soldate cu 15 răniţi la meciul Bulgaria – Ungaria

Incidente violente între poliţie şi suporteri bulgari furioşi pe Federaţia de fotbal de la Sofia s-au soldat, joi, cu 15 răniţi cu ocazia meciului dintre selecţionatele Bulgariei şi Ungariei. Acesta s-a disputat cu porţile închise, în preliminariile EURO 2024, informează Agerpres.

Plasat sub condiţii de maximă securitate, meciul s-a încheiat la egalitate, 2-2. Acest rezultat i-a permis Ungariei să obţină calificarea la turneul final al EURO 2024.

Suporteri veniţi din toată Bulgaria au făcut deplasarea pentru a cere demisia preşedintelui Federaţiei, Borislav Mihailov. Acesta se află la comanda forului bulgar de specialitate de 18 ani!

Petarde, fumigene, sticle de bere şi chiar pietre sau semne de circulaţie au fost aruncate de protestatari. Au incendiat şi o maşină de poliţie. Acest gen de incidente sunt rare în această ţara vecină.

„Cinci membri ai forţelor de ordine şi zece suporteri au fost răniţi“, a indicat poliţia într-un comunicat dat publicităţii.

Poliţia a mobilizat 1.600 de agenţi de ordine și a făcut uz de tunuri de apă pentru a dispersa o mulţime de aproximativ 2.000 de persoane, arestând mai mulţi suporteri.

Din cauza tensiunilor anticipate, meciul, programat iniţial la Plovdiv, a fost transferat în ultimul moment în capitala Sofia, desfăşurându-se fără public.

Nemulţumirea fanilor a continuat să se accentueze din cauza rezultatelor slabe ale echipei naţionale. Bulgaria nu s-a calificat la nicio competiţie importantă şi a asistat la un val de schimbări de selecţioneri în ultimele două decenii. Ultimul turneu final disputat de Bulgaria datează de la EURO 2004 din Portugalia.

Controversatul preşedinte al Federaţiei bulgare de fotbal (BFU), Borislav Mihailov (60 ani), a demisionat în 2019 înainte de a reveni asupra deciziei.

Citește și: Tricolorii mici sunt prinşi în „focuri“, pe „Giuleşti“ şi la Sibiu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS