0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalEdward Iordănescu: „Datoria noastră e să dăm totul cu Elveţia pentru a rămâne neînvinşi“

Edward Iordănescu: „Datoria noastră e să dăm totul cu Elveţia pentru a rămâne neînvinşi“

Naţionala României s-a calificat la EURO 2024, după ce a învins echipa Israelului cu scorul de 2-1 (1-1), sâmbătă seara, pe „Pancho Arena“ din Felcsut (Ungaria), în penultimul său meci din Grupa I a preliminariilor. România va fi pentru a şasea oară la turneul final al Campionatului European, după ediţiile din 1984, 1996, 2000, 2008 şi 2016.

Neînvinsă după nouă meciuri, România va susţine marţi, de la ora 21.45, ultimul meci din Grupa I, pe Arena Naţională, contra Elveţiei. Partida va fi arbitrată de o brigadă din Italia, compusă din centralul Davide Massa, asistenţii Filippo Meli şi Stefano Alassio, respectiv rezerva Matteo Marcenaro. VAR-ul va fi asigurat de Massimiliano Irrati şi Valerio Marini.

„Avem şansa de a termina pe primul loc“

Selecţionerul României, Edward Iordănescu, consideră că echipa naţională are datoria să dea totul în partida cu Elveţia, pentru a rămâne neînvinsă în preliminariile EURO 2024 şi să termine grupa de calificare pe primul loc.

„Aş vrea să ne concentrăm mai mult la ceea ce urmează şi să nu rămân blocaţi în ceea ce a fost, chiar dacă e vorba de o performanţă fantastică. Am trăit momente euforice incredibile după această performanţă. Am îndeplinit un obiectiv în care puţini credeau. Momentele astea de euforie trebuie şi ele trăite şi consumate, însă mâine ne aşteaptă un joc de o importanţă mare şi care ne obligă.

Spre deosebire de noi, Elveţia nu a trăit momente de euforie, pentru că este sub obiectivul propus. A venit foarte motivată, capacitată şi probabil şi rănită. Pentru noi e foarte important ca aceste ore pe care le avem să le gestionăm cât mai bine să recalibrăm grupul, să ne regenerăm fizic şi să facem cinste celor care vor veni la stadion alături de noi. Ne-am îndeplinit obiectivul pe care ni l-am propus, dar acum avem altul. Avem o altă ţintă, avem şansa de a termina pe primul loc şi e datoria noastră să dăm totul să rămânem neînvinşi. Nu va fi deloc uşor, dar avem şansa de a termina pe primul loc“, a declarat Iordănescu.

„Aşteptările sunt altele şi trebuie să ne ridicăm la nivelul lor“

Tehnicianul a precizat că grupul de jucători pe care îl coordonează s-a ridicat la un alt nivel odată cu obţinerea calificării la EURO 2024. A punctat însă că nu trebuie să se mulţumească doar cu această performanţă.

„Este un grup care a învăţat ca niciodată să nu renunţe la luptă. Mâine seară trebuie să fie din nou în picioare şi să fie pregătit să lupte. Am câştigat un statut. Acum suntem echipă calificată la European şi asta ne obligă, provocarea este maximă. Provocarea pentru noi este foarte mare să ne prezentăm cât mai bine. Întâlnim jucători de la cel mai mare nivel, care joacă la cluburi de top, campioni cu cluburile lor.

Va trebui să ne refacem şi din punct de vedere energetic, pentru că Elveţia vine conectată. În schimb, noi, prin bucuria calificării, cu siguranţă că am ieşit un pic din concentrare. Mai mare este riscul să ne mulţumim cu ceea ce am realizat până acum şi până la urmă e normal să fim fericiţi, să ne entuziasmăm pentru că ne am îndeplinit obiectivul. Ăsta este riscul major: să ne mulţumim cu atât. Avem o datorie în primul rând faţă de noi, să nu uităm însă că odată ridicat nivelul şi pretenţiile sunt altele, dar şi aşteptările sunt altele, şi trebuie să ne ridicăm la nivelul lor”, a completat selecţionerul.

„Va fi o confruntare pe viaţă şi pe moarte pentru primul loc“

Edward Iordănescu spune că partida cu Elveţia va fi „pe viaţă şi pe moarte“, deschisă oricărui rezultat.

„Ne-am asumat acest obiectiv, dar în acelaşi timp vom întâlni un adversar cu multă calitate, care doar el ştie de ce a ajuns în această situaţie. Va fi o confruntare pe viaţă şi pe moarte pentru primul loc şi deschisă oricărui rezultat, asta este realitatea. Şi nu vreau să cădem în greşeala de a fi foarte trişti dacă nu reuşim. Eu am încredere că putem reuşi asta, dar să nu uităm că obiectivul a fost calificarea. Menirea mea este să pregătesc cât mai bine turneul final din toate punctele de vedere şi să mă asigur că echipa va putea să treacă la nivelul următor. Avem potenţial să facem o figură frumoasă la turneul final“, a afirmat Iordănescu.

„Mulţumesc pentru încrederea totală“

Întrebat dacă îşi va prelungi contractul cu FRF după EURO 2024, Edward Iordănescu a spus că nu este un subiect important acum.

„Nu e un subiect ăsta, are zero importanţă. Vor, nu vor, cei din conducerea federaţiei vor trebuie să meargă alături de mine la European, pentru că s-a auto-prelungit. Ce va fi după contează mai puţin în acest moment. Preşedintele şi-a dorit continuitate şi după dramele pe care le-am trăit în Liga Naţiunilor, deci asta nu e o noutate pentru mine. Mulţumesc pentru încrederea totală, a contat enorm, dar mai mult decât asta, a contat că mi-a dat mâna liberă totală“, a afirmat antrenorul naţionalei.

Grupa I preliminară:

Etapa 10 (ultima) | marţi, 21 noiembrie – ora 21.45: România – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus.
Clasament: 1. România 19 puncte (golaveraj 15-5), 2. Elveţia 17 (22-10), 3. Israel 12 (9-11), 4. Kosovo 11 (10-9), 5. Belarus 9 (8-14), 6. Andorra 2 (3-18).

Primele două clasate la finalul preliminariilor se califică la EURO 2024, găzduit de Germania.

Citeşte şi: Răzvan Burleanu: „Vrem ca această generaţie să fie cea mai bună din ultimii 20 de ani“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS