7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalPreliminarii Euro 2024 | Italia, Cehia şi Slovenia şi-au câştigat prezenţa la turneul final

Preliminarii Euro 2024 | Italia, Cehia şi Slovenia şi-au câştigat prezenţa la turneul final

Reprezentativele Italiei, Cehiei şi Sloveniei s-au calificat la EURO 2024, după meciurile jucate luni seară, ultimele pentru ele în preliminarii.

Italia a obţinut punctul de care mai avea nevoie, după 0-0 cu Ucraina, la Leverkusen.
Cehia a învins Moldova cu 3-0, într-o partidă cu calificarea pe masă. David Doudera (’14), Tomas Chory (’72) şi Tomas Soucek (’90) au marcat golurile, Moldova jucând aproape o repriză în zece oameni, după eliminarea lui Vladislav Baboglo (’55).
Slovenia a învins dramatic Kazahstanul, cu 2-1, în alt meci decisiv. Benjamin Sesko (’41) a deschis scorul pentru gazde, Ramazan Orazov (’48) a egalat după pauză, dar slovenii au reuşit pe final golul victoriei prin Benjamin Verbic (’86).

S-au înregistrat şi rezultate mai puţin scontate. Cea mai important este remiza dintre Macedonia de Nord şi Anglia , scor 1-1.

Până acum au obţinut calificarea la EURO 2024, turneu găzduit de Germania (echipă calificată din oficiu), următoarele formaţii: Spania, Scoţia, Franţa, Olanda, Anglia, Italia, Belgia, Austria, Turcia, Ungaria, Serbia, Portugalia, Slovacia, Albania, Cehia, Danemarca, Slovenia, Elveţia şi România.

Rezultatele de luni:

Grupa C: Macedonia de Nord – Anglia 1-1 (Enis Bardhi ’41 / Harry Kane ’59), Ucraina – Italia 0-0.
Clasament: 1. Anglia 20 puncte (golaveraj 22-4), 2. Italia 14 (16-9), 3. Ucraina 14 (11-8), 4. Macedonia 8 (10-209, 5. Malta 0 (2-20).

Grupa E: Albania – Insulele Feroe 0-0, Cehia – Moldova 3-0 (David Doudera ’14, Tomas Chory ’72, Tomas Soucek ’90).
Clasament: 1. Albania 15 (12-4), 2. Cehia 15 (12-6), 3. Polonia 11 (10-10), 4. Moldova 10 (7-10), 5. Feroe 2 (2-13).

Grupa H: Irlanda de Nord – Danemarca 2-0 (Isaac Price ’60, Dion Charles ’82), San Marino – Finlanda 1-2 (Filippo Berardi ’90+7 – penalti / Pyry Soiri ’50, ’58), Slovenia – Kazahstan 2-1 (Benjamin Sesko ’41, Benjamin Verbic ’86 / Ramazan Orazov ’48).
Clasament: 1. Danemarca 22 (19-10), 2. Slovenia 22 (20-9), 3. Kazahstan 18 (16-12), 4. Finlanda 18 (18-10), 5. Irlanda de Nord 9 (9-13), 6. San Marino 0 (3-31).

Primele două clasate din fiecare grupă se califică la turneul final al EURO 2024, care va avea loc în Germania.

Citeşte şi: Edward Iordănescu: „Datoria noastră e să dăm totul cu Elveţia pentru a rămâne neînvinşi“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS