Universitatea II Craiova a susţinut miercuri meciul restant cu CSM Deva, din etapa 13 a Ligii 3 – seria 7. Confruntarea din judeţul Hunedoara a fost viu disputată, dar din păcate pentru băieţii noştri punctele au intrat în contul gazdelor. A fost 4-3 pentru CSM Deva, care a urcat pe primul loc în clasament (29 de puncte). VEZI VIDEO!
„Satelitul“ Ştiinţei a început prost meciul, cu un penalti dictat împotriva sa destul de uşor. De aplaudat faptul că Matei Goga a apărat lovitura de la 11 metri, executată de Adrian Bedea (’4).
Alb-albaştrii au intrat la cabine în avantaj, după ce Ştefan Bană a profitat de o respingere greşită şi a marcat din faţa porţii (’36).
„Leuţii“ n-au ştiut să gestioneze finalul
La reluare, gazdele au preluat cârma jocului şi au înscris de trei ori, prin Alex Rus (’60), Alex Popescu (’67 – penalti) şi Vlad Toma (’69).
„Satelitul“ Ştiinţei a reintrat în joc în urma unui şut superb al lui Karlo Tomasec (’74) şi un autogol al lui Alex Rus (’76).
Când jocul părea că „îngheţase“ la scorul de 3-3, Kayondo, intrat pe final, a marcat în prelungiri după o pasă venită din dreapta, stabilind destinaţia puncte (’90+4).
CSM Deva: Frumuzache – Bărăitaru, Buzan, Bedea, Modan, Rus, Munteanu, Ştoi, Toma, Doboş, Baidoo. Au mai intrat: Stoica, Alex Popescu, Kayondo, Creciunesc.
Antrenor: Marius Sîrbu.
Universitatea II Craiova: Goga – Gaşpăr, Tomasec, Mendy, Ene, Lăpădătescu, Stana, Sala, Bană, Ninaci, Găină. Au mai intrat: Domnu, Albert Vancea, Niţuică, Brăşfăleanu, Cîrpici.
Antrenori: Corneliu Papură, Mădălin Murgan.
Pentru Universitatea II Craiova (locul 5, 21 de puncte) urmează un meci împotriva concitadinei FCU II (locul 9, penultimul, 11 puncte). Meciul este programat sâmbătă, de la ora 14.00, pe stadionul „Aripile“.
Citeşte şi: Messi nu mai are „priză“ în MLS: nu a fost inclus în „Echipa anului“!