Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunţat echipa etapei a 19-a din Superligă. Cum rezultatul înregistrat de Universitatea Craiova pe teren lui Hermannstadt a fost nefast, Ştiinţa nu a avut niciun reprezentant în unsprecele ideal. În schimb, FCU, care a înregistrat o vicrtorie importantă în faţa formaţiei FC Botoşani, a dat un jucător. Este vorba despre fundaşul elveţian Leo Lacroix, care a organizat bine defensiva, dar a şi marcat în poarta moldovenilor.
Iată cum arată echipa ideală a etapei a 19-a:
PORTAR:
Jesus Fernandez (FC Voluntari)
A avut patru intervenţii mari, prin care a cotribuit din plin la succesul reuşit de FC Voluntari pe terenul Rapidului.
FUNDAŞI:
Ricardinho (FC Voluntari)
A făcut un meci fabulos în Giuleşti! A marcat un gol şi a oferit o pasă decisivă.
Siyabonga Ngezana (FCSB)
A fost la înălţime! A câştigat majoritatea duelurilor în care a fost implicat.
Leo Lacroix (FCU Craiova)
Puternicul fundaş al craiovenilor şi-a trecut numele pe tabelă pentru a treia oară în ediţia curentă.
Rareş Ispas (Politehnica Iaşi)
A depus un efort consistent pe toată durata partidei, acoperind excelent întreg flancul stâng.
MIJLOCAŞI:
Marius Ştefănescu (Sepsi)
O nouă prestaţie formidabilă pentru mijlocaşul covăsnenilor, care a pasat decisiv pentru primul gol, apoi a înscris pentru a şasea oară în campionatul curent.
Panagiotis Tachtsidis (CFR Cluj)
Unul dintre cei mai buni străini ajunşi în acest sezon pe prima scenă din România. A marcat un gol şi a dirijat jocul echipei sale.
Dan Nistor (U Cluj)
A finalizat o acţiune colectivă de toată frumuseţea, cu 16 pase consecutive. A fost al nouălea gol din contul mijlocaşului clujenilor reuşit în acest sezon.
ATACANŢI:
Louis Munteanu (Farul Constanța)
Pe lângă golul marcat, a fost un pericol permanent pentru adversari.
Shayon Harrison (Poli Iaşi)
A marcat singurul gol al meciului cu UTA, reuşita sa fiind a cincea în ediţia curentă.
Gabriel Iancu (FC Hermannstadt)
A înscris un gol spectaculos, prin care a deschis drumul sibienilor spre o victorie frumoasă.
ANTRENORUL ETAPEI:
Ilie Poenaru (FC Voluntari)
Alături de Marin Dună, a gestionat bine o perioadă cu rezultate mai puţin bune. În ultima etapă, ilfovenii au reuşit o victorie spectaculoasă, care a dus la cinci numărul meciurilor consecutive fără înfrângere.
Superliga, etapa 19
Vineri, 8 decembrie:
Poli Iași – UTA Arad 1-0
Sâmbătă, 9 decembrie:
Rapid – FC Voluntari 1-2
Duminică, 10 decembrie:
AFC Hermannstadt – Universitatea Craiova 2-1
Farul Constanța – Petrolul Ploiești 3-1
CFR Cluj – FCSB 1-1
Luni, 11 decembrie:
FCU Craiova – FC Botoșani 2-0
Dinamo – U Cluj 0-1
Marți, 12 decembrie:
Oțelul Galați – Sepsi 2-3
Clasament:
1.FCSB 38 puncte (golaveraj 32-19)
2.CFR Cluj 33 (32-19)
3.„U“ Craiova 32 (27-19)
4.Rapid 31 (34-22)
5.U Cluj 29 (28-26)
6.Hermannstadt 28 (26-19)
7.Farul 28 (30-31)
8.Petrolul 26 (22-20)
9.Sepsi 26 (24-23)
10.Voluntari 24 (26-32)
11.Oţelul 23 (21-20)
12.Iaşi 22 (22-26)
13.UTA 22 (21-26)
14.FCU 21 (30-33)
15.Dinamo 10 (10-31)
16.Botoşani 9 (18-37)
Etapa viitoare:
Vineri, 15 decembrie:
ora 17.00: FC Voluntari – FCU Craiova
ora 20.00: Petrolul Ploieşti – Rapid
Sâmbătă, 16 decembrie:
ora 14.00: UTA Arad – Farul Constanţa
ora 17.00: „U“ Craiova – Poli Iaşi
ora 20.00: FCSB – AFC Hermannstadt
Duminică, 17 decembrie:
ora 15.00: U Cluj – Oţelul Galaţi
ora 21.00: Sepsi – CFR Cluj
Luni, 18 decembrie:
ora 20.00: FC Botoşani – Dinamo
Citeşte şi: Liga Campionilor | FC Copenhaga şi Napoli s-au calificat în optimi