Atacantul formației Universitatea Craiova, Alex Mitriță, s-a declarat nemulțumit cu remiza înregistrată cu UTA, dar a recunoscut că echipa sa a făcut greșeli mari.
„Am făcut iarăși cadou două goluri. Am dominat meciul, dar am făcut două greșeli. Nici nu știu când s-au dat golurile, cred că în primele 10 minute era 2-0. Nu mai aveam ce face, trebuia să dăm totul, să schimbăm meciul.
Am avut posesie totală, dar din păcate am pierdut două puncte. Dacă vom continua să pierdem puncte, cu siguranță se va mări distanța (n.r.- față de prima clasată). Vom merge în vacanță și sperăm ca la următorul meci să câștigăm.
Nu, nu mă gândesc la un transfer. Am venit de 6 luni la Craiova, vreau să termin campionatul aici. Trebuie să îmbunătățim anumite aspecte și să câștigăm puncte. Am făcut și meciuri foarte bune, dar când pierdem pe mâna noastră, nu suntem fericiți“, a spus Alex Mitriță.
Citește și: UTA – „U“ Craiova 2-2 | Un punct și multă amărăciune. Să se facă transferuri!