Finanțatorul clubului Universitatea Craiova, Mihai Rotaru, a făcut bilanțul celor 10 ani petrecuți la conducerea Științei. Acesta susține că a investit circa 20 de milioane de euro și este bucuros că a revitalizat brandul Științei. El a punctat că nu a retras niciun leu din club.
„Am băgat aproximativ 20 de milioane, dar trebuie să facem paritatea. Grosso-modo sunt 20 de milioane de euro. De scos, nu am scos niciun leu. Dacă facem o balanță între veniri și plecări, rămânem pe profit, dar problema sunt costurile operaționale. Dacă punem în balanță venirile plus costurile operaționale, plus veniturile din vânzări de jucători și celelalte surse de venit, drepturi TV, participarea în cupele europene, ticketing, merchandise, marketing, suntem pe minus cu 20 de milioane de euro, doar că în ultimii patru ani înainte de pandemie am fost pe profit, ceea ce spune ceva”, a spus Mihai Rotaru, la Digi Sport.
Mihai Rotaru vrea să renunțe la o parte din acțiuni
Mihai Rotaru a vorbit, din nou, despre pasul înapoi pe care vrea să-l facă. Olteanul vrea să cedeze o parte dintre acțiunile pe care le deține, dar să păstreze câteva procente și să participe la ședințele Adunarea Generală a Acționarilor (AGA).
„Suntem pe drumul cel bun în ceea ce înseamnă atragerea de finanțare. Stăm bine în acest moment. Voi rămâne întotdeauna să susțin echipa, dar minoritar. Asta e 100%! Îmi doresc să ajung la 10%. În acel moment, deciziile vor fi luate de președintele clubului. AGA trebuie să controleze clubul, nu mai am treabă în acel moment. Acum sunt undeva la 60%. Avantajul e că avem o expertiză în spate. Au fost patru ani înainte de pandemie, când Universitatea Craiova a fost pe profit. Pandemia ne-a întors. Am reînviorat un brand, am făcut profit, am fost aproape să câștigăm campionatul. Suntem a treia echipă a campionatului din punct de vedere sportiv“, a menționat Mihai Rotaru.
Citește și: Mihai Rotaru e gata să-i aducă încă doi jucători lui Ivaylo Petev