4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalUniversitatea Craiova i-a deschis uşa lui Jasmin Kurtic

Universitatea Craiova i-a deschis uşa lui Jasmin Kurtic

Anunţat cu surle şi trâmbiţe de Universitatea Craiova, Jasmin Kurtic părăseşte Bănia după doar 5 luni. În ciuda CV-ului impresionant şi a laudelor primite din partea lui Răzvan Lucescu, mijlocaşul sloven a dezamăgit profund. Fotbalistul de 34 de ani a evoluat 866 de minute (16 meciuri) şi a marcat doar două goluri, contra Farului şi contra Petrolului (penalti). El a avut şansa unui al treilea gol, dar a executat prost penaltiul cu UTA Arad, când a nimenit transversala. De fapt, acesta ar fi motivul care l-a determinat pe finanţatorul Mihai Rotaru să-l scoată din calcule pentru partea a doua a sezonului.

Nici bulgarul Ivaylo Petev nu l-a mai vrut la echipă. Antrenorul şi-a dat seama că Jasmin Kurtic nu-şi mai poate pune amprenta pe jocul echipei, în ciuda experienţei sale. Practic, jocul slovenului nu a justificat în niciun moment salariul barosan pe care-l primea.

Jasmin Kurtic (34 de ani) avea contract cu Universitatea Craiova până în 30 iunie 2024. Cota sa de piaţă este de 650.000 de euro.

Citeşte şi: Gata vacanța și la Universitatea Craiova. Alb-albaștrii trec de mâine la treabă!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS