4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalAlb-albaştrii ştiu că au un aliat puternic în meciurile cu Farul şi FCSB

Alb-albaştrii ştiu că au un aliat puternic în meciurile cu Farul şi FCSB

Universitatea Craiova s-a întors luni din cantonamentul susţinut în Antalya şi au beneficiat de două zile libere. La finalul acestui stagiu, primul sub comanda lui Ivaylo Petev, alb-albaştrii au expus concluzii pozitive.
„Cantonamentele sunt grele, cu două antrenamente… Eu consider că a fost un stagiu de pregătire bun pentru toţi. Acum trebuie să ne obişnuim repede cu temperatura de acasă“, a punctat mijlocaşul Marian Danciu.

Fotbalistul de 21 de ani consideră că evoluţia din cel de-al doilea joc amical, încheiat 1-1 cu FC Slovacko, a fost bună. Reamintim că în primul test, Ştiinţa a remizat cu o echipă modestă din Germania, Greifswalder FC, tot 1-1, după o prestaţie foarte modestă.
„Am făcut un joc bun. A fost ultimul meci al nostru în care am avut ca obiectiv să ieşim sănătoşi cu toţii“, a comentat Marian Danciu, sperând să prindă cât mai multe minute în partea a doua a campionatului, chiar dacă ştie că va avea o concurenţă bună din partea lui Ştefan Baiaram: „Mi-aş fi dorit să joc mai mult (cu Slovacko – n.r.). Acum a evoluat Fane (Baiaram – n.r.), dar, probabil că o să joc şi eu din ce în ce mai mult dacă mă pregătesc bine. Mister va decide lucrul acesta. Mă pregătesc cât de bine pot şi când o să fie nevoie de mine o să intru motivat şi sper să fac un joc bun“.

„Fanii vor fi alături de noi, pentru că merităm acest lucru“

Pentru Universitatea Craiova urmează două meciuri de foc, cu Farul Constanţa şi FCSB. Din fericire, ambele se vor disputa pe „Ion Oblemenco“, iar alb-albaştrii ştiu că au un aliat important: publicul.

„Sunt două meciuri grele, pe care trebuie să le tratăm cu seriozitate şi să scoatem maximum din ele. Trebuie să câştigăm ambele meciuri şi să ne menţinem acolo sus. Cred că stadionul o să fie plin. Fanii vor fi alături de noi, pentru că merităm acest lucru“, a declarat Marian Danciu.

Disputa cu Farul Constanţa este programată duminică, 19 ianuarie, de la ora 20.00. Cea cu FCSB va avea loc duminică, 28 ianuarie, tot de la ora 20.00.

Oficialii clubului din Bănie au decis să vină cu o promoţie în întâmpinarea fanilor Ştiinţei, oferind bilete la pachet.

„Încleștările începutului de an sunt în Bănie împotriva Farului și FCSB-ului. Sunt 6 puncte în joc și parcă sunt mai apăsătoare decât de obicei. Forza Știința!“, menţionează clubul, care a stabilit următoarele preţuri la tichete: Peluza Nord – 30 RON, Tribuna a II-a – 60 RON, Tribuna I – 100 RON, Tribuna VIP – 200 RON.

Biletele pot fi achiziţionate până joi, atât online, cât şi de la punctele obişnuite: magazinul oficial din Electroputere Mall, magazinul mobil din Piața „Mihai Viteazul” şi de la casele de bilete situate la Sala Polivalentă.

Citeşte şi: Marius Niculae: „Putem depăşi faza grupelor la EURO 2024“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS