9.2 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalCupa de Tineret | Universitatea Craiova a dat de pământ cu LPS Bihorul Oradea

Cupa de Tineret | Universitatea Craiova a dat de pământ cu LPS Bihorul Oradea

Echipa de juniori sub 19 ani a clubului Universitatea Craiova a avut parte de un adversar foarte slab în etapa a 4-a din Grupa B – Vest a Cupei de Tineret, LPS Bihorul Oradea. Dovadă stă rezultatul final, 13-0 pentru alb-albaștrii lui Daniel Mogoșanu și Ștefan Florescu! Oltenii au asediat pur și simplu poarta adversă, având trecute în cont și două bare.

Golurile alb-albaștrilor au fost marcate de Ștefan Bană (’12, ’53, ’63), Dragoș Găină (’15, ’17, ’57, ’71), Mario Ene (’28), Rareș Tomșa (’60, ’80), Fabian Șandru (’62), Florin Gașpăr (’69) și Bogdan Brășfăleanu (’75).

Universitatea Craiova: Rareș Măluțan – Florin Gașpăr, Bogdan Brășfăleanu, Mario Balaci, Mario Ene, Robert Lăpădătescu (’48, David Vancea), Rareș Tomșa, Patrik Rădulescu, Ștefan Bană (’75, Alex Radu), Albert Vancea (’46, Fabian Șandru), Dragoș Găină (’75, Sebastian Dan).

CLICK AICI PENTRU GALERIA FOTO!

Tot duminică s-au disputat și celelalte două meciuri din Grupa B – Vest: LPS Banatul Timișoara – AFC Ripensia Timișoara 1-3, UTA Arad – Poli Timișoara 3-5.

Clasament: 1. Universitatea Craiova 12 puncte (golaveraj 29-2), 2. Ripensia 9 (11-6), 3. Poli 9 (8-7), 4. UTA 3 (15-14), 5. Oradea 3 (6-19), 6. Banatul 0 (1-22).

Etapa viitoare (ultima) / 3 martie, ora 12.00: Poli Timișoara – LPS Banatul, LPS Bihorul Oradea – UTA Arad, Ripensia Timișoara – Universitatea Craiova.

Câștigătoarea Grupei B – Vest se califică în semifinalele Cupei de Tineret.

Victorie concludentă și la Under 17

Universitatea Craiova s-a impus de o manieră categorică și la juniori U17 în fața clubului LPF Bihorul Oradea, în etapa 4 din Grupa B – Vest a Cupei Elitelor U17.

A fost 4-1 pentru alb-albaștri, care au punctat prin Luță, Petculescu, Mitriță și Ciolacu.

Antrenorii Bogdan Vrăjitoarea și Ștefan Florescu au început partida cu următorul unsprezece: Vlad Cazacu – Mario Pancu, Bogdan Bușe, Andrei Popescu, Ayan Nițu, Robert Petculescu, Robert Chifa, Florin Bușa, Eric Popescu, Teodor Luță, Mario Mitriță. Pe parcurs au mai apelat la: Andrei Balmuș – Constantin Ciolacu, Mihai Băloi, Rareș Vozaru, Alex Burlacu.

Tot duminică s-au mai disputat partidele: LPS Banatul Timișoara – Ripensia Timișoara 1-5, UTA Arad – Poli Timișoara 2-0.

Clasament Grupa B – Vest U17: 1. Universitatea Craiova 10 puncte (golaveraj 19-3), 2. UTA 9 (16-5), 3. Ripensia 9 (11-8), 4. Poli 4 (4-5), 5. Oradea 1 (2-10), 6. Banatul 1 (2-23).

Etapa viitoare (ultima) / 3 martie – ora 14.00: Poli – Banatul, Oradea – UTA, Ripensia – Universitatea Craiova.

Câștigătoarea grupei se califică în semininalele Cupei.

Citește și: „U“ Craiova – FC Voluntari | CCA a anunțat brigada

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS