4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalIvaylo Petev: „A fost echilibrat. Suntem mulțumiți cu cele 3 puncte“

Ivaylo Petev: „A fost echilibrat. Suntem mulțumiți cu cele 3 puncte“

Antrenorul formației Universitatea Craiova, Ivaylo Petev, a admis că începutul meciului cu CFR Cluj a fost nemulțumitor. El a apreciat revenirea și modul cum au luptat elevii săi, savurând totodată victoria.

Vreau să-i felicit pe jucători și pe fani. În prima repriză am făcut multe greșeli individuale. CFR cred că a avut 8 cornere. Ok, au fost mai combinativi decât noi, dar am avut și noi situații bune. Per total a fost echilibrat. Suntem mulțumiți cu cele 3 puncte pentru că nu e ușor să câștigi aici. Am fost nervos din cauza greșelilor, a trebuit să schimb la pauză.

Am meritat în multe meciuri să câștigăm, dar am plecat fără niciun punct. Acum am avut mai mult noroc azi. Rezultatul e corect mereu. Vine pauza internațională, apoi ne vom pregăti pentru următorul meci. Am schimbat multe lucruri, cel mai importanat e să jucăm ca o echipă, toți în atac, toți în apărare“, a spus Ivaylo Petev.

Superliga – play-off, etapa 1:

Vineri, 15 martie: Rapid – Farul Constanța 1-2.
Sâmbătă, 16 martie: CFR Cluj – Universitatea Craiova 1-2.
Duminică, 17 martie – ora 21.00: FCSB – Sepsi Sf. Gheorghe.

Clasament: 1. FCSB 32 puncte, 2. „U“ Craiova 28 (2-1), 3. Rapid 28 (1-2), 4. CFR Cluj 27 (1-2), 5. Farul 25 (2-1), 6. Sepsi 22.

Superliga – play-out, etapa 1:

Vineri, 15 martie: U Cluj – FC Botoșani 3-0.
Sâmbătă, 16 martie: Oțelul Galați – Poli Iași 1-0.
Duminică, 17 martie – ora 18.45: Hermannstadt – Dinamo.
Luni, 18 martie – ora 17.30: UTA Arad – FC Voluntari, ora 20.30: Petrolul Ploiești – FCU Craiova.

Clasament: 1. U Cluj 24 (3-0), 2. Oţelul 20 (1-0), 3. UTA 20, 4. Hermannstadt 20, 5. Petrolul 18, 6. Iaşi 17 (0-1), 7. FCU 16, 8. Dinamo 15, 9. Voluntari 14, 10. Botoşani 11 (0-3).

Citește și: CFR Cluj – „U“ Craiova 1-2 | Alb-albaștrii au câștigat și pe locul doi au urcat

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS