Naţionala României va întâlni vineri (22 martie), de la ora 21.45, pe Arena Naţională, reprezentativa Irlandei de Nord. Acesta este primul amical premergător participării la Euro 2024, din Germania. În această acţiune, tricolorii vor mai susţine un test contra Columbiei. Acesta este programat marţi (26 martie), de la ora 21.30, pe „Wanda Metropolitano“ din Madrid.
Selecţionerul României, Edward Iordănescu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că încearcă să privească meciurile amicale cu Irlanda de Nord şi Columbia ca şi examene pentru EURO 2024. A subliniat că deciziile finale în ceea ce priveşte lotul nu le va lua acum.
„Mai sunt lucruri pe care trebuie să le punem la punct. Sunt corecţii care trebuie făcute în raport cu exprimarea echipei, deci e foarte mult de muncă în continuare. Dacă vrem să fim competitivi la EURO e nevoie de mult mai mult decât am făcut până în acest moment. Însă, în acelaşi timp e foarte important să ţinem de lucrurile bune. Am construit o fundaţie. Au fost anumite lucruri care ne-au ajutat să ne calificăm. Încercăm să vedem aceste meciuri amicale ca şi examene pentru EURO, dar nu luăm acum deciziile finale pentru că mai sunt paşi importanţi de făcut“, a afirmat el.
„Să fac selecţia nu mi-a fost greu. Fiecare are dreptul la opinie, însă de fiecare dată deciziile au fost ale mele. Asta pentru că responsabilitatea totală a fost a mea. Acum, cu această calificare, cred că s-a dublat şi numărul de selecţioneri. Fiecare are variantele lui de lot, primul ‘unsprezece’… Avem probleme, da, suntem conştienţi de ele. Multe le pot influenţa, foarte multe – nu, pentru că ce se întâmplă la cluburi ţine foarte mult de jucători.
Şi eu trăiesc cu sufletul la gură fiecare weekend, ca ei să joace, să aibă minute cât mai multe. Dar în final eu îmi doresc ca băieţii noştri să fie în concurenţă cu propria persoană şi să încerce să ofere cea mai bună versiune a lui. La final vom trage linie. Vor fi decizii pe care le vom lua, pentru că vom încerca să mergem acolo cu lotul cel mai competitiv şi să fim acoperiţi pe posturi“, a explicat Iordănescu.
„Oricine are deschisă uşa naţionalei“
Edi Iordănescu a mers pe continuitate în ceea ce priveşte lotul convocat pentru aceste amicale. El a atras atenţia că fiecare jucător trebuie să lupte pentru poziţia lui.
„Eu spun că în cazul acestei selecţii am luat cea mai logică decizie: am apelat de continuitate. Pentru că am vorbit despre omogenitate, despre relaţii de joc, de o echipă naţională pe care lumea să o ştie pe de rost. Nu am văzut niciun motiv acum pentru a face schimbări. Aceşti băieţi au produs calificarea, au schimbat trendul şi după mulţi ani au dus naţionala la un turneu final. Asta nu înseamnă că cineva are garantat postul pentru EURO. Fiecare trebuie să lupte pentru poziţia lui. Ce am făcut în grupă nu ne mai ajută deloc la European. Acolo e alt joc, ne aşteaptă un cu totul alt nivel. De acum înainte vedem cine va fi şi cine nu va fi cu noi la European“, a afirmat selecţionerul.
„Cine spune că jucătorii care nu au prins acum lotul nu mai au şanse de a merge la EURO, spune greşit. Toată lumea are uşile deschise, nu e un clişeu, e o realitate. Noi avem anumite poziţii unde suntem la limită, unde avem una maximum două soluţii. Deci în orice moment se poate întâmpla orice. Oricine are deschisă uşa naţionalei. Nu pot să iau dreptul unui jucător să îşi reprezinte ţara. Trebuie să demonstreze că are valoare, că e în formă şi că se poate integra într-un grup. E adevărat că acum e un tren în mers, nu mai e în gară, merge cu viteză, deci trebuie să fie eforturi mari, să demonstreze lucruri foarte importante ca să poată să sară din mers“, a adăugat Edward Iordănescu.
Mitriţă trebuie să producă în continuare fotbal de calitate dacă vrea la Euro
În ceea ce îl priveşte pe Alexandru Mitriţă, omul-orchestră de la Universitatea Craiova, care nu a fost convocat la această acţiune, selecţionerul a afirmat:
„Echipa naţională este deschisă să vadă jucători cu potenţial. Alex Mitriţă a fost în circuitul primei reprezentative. Eu tot timpul am văzut multă calitate la el, e un jucător cu mult talent. Poate faptul că nu a fost atât de competitiv cum cred că ar fi putut să fie, cu o mentalitate mai competitivă, a făcut ca el să nu realizeze lucruri şi mai măreţe la cluburile pe unde a fost. Dar cu tot respectul, nu cred că e momentul acum să vorbim despre alţi jucători. Da, am avut o discuţie cu el pentru că sunt un antrenor care comunică şi tot timpul selecţia a fost făcută nu în funcţie de orgolii sau supărări“.
Nu s-a pronunţat în privinţa prelungirii contractului
Edward Iordănescu va avea o întâlnire cu preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, după meciurile amicale cu Irlanda de Nord şi Columbia, în care se va discuta despre prelungirea contractului său. Acesta este scadent la finalul Campionatului European din Germania.
„Pentru mine asta nu este o problemă sau o prioritate. După cum a transmis preşedintele federaţiei, după această acţiune e posibil să avem o discuţie în sensul ăsta. Pentru mine a fost mai important să gestionez această performanţă şi să mă gândesc la ce e de făcut în continuare. Mai departe vom vedea ce va fi. Eu vă asigur că naţionala României are întotdeauna prioritate, în sufletul meu cel puţin.
Vom vedea exact ce gânduri are conducerea federaţiei, cum vede lucrurile, vom vedea noua ofertă. Vom vedea care sunt paşii pentru îndeplinirea noilor obiective şi atunci voi avea şi eu o poziţie publică. Eu sunt un om foarte concret. Ca să pot să îmi asum trebuie să ştiu foarte exact ce aşteptări sunt. Ar fi indicat din multe puncte de vedere să fie un răspuns final până în EURO, dar, în acelaşi timp, eu consider că orice este posibil“, a precizat Iordănescu.
Citeşte şi: George Puşcaş: „Aşteptăm cu nerăbdare să aducem o nouă mândrie României“