0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLPF a anunţat echipa etapei. Ştiinţa l-a „dat“ pe Raul Silva!

LPF a anunţat echipa etapei. Ştiinţa l-a „dat“ pe Raul Silva!

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunţat astăzi echipa etapei a 8-a din play-off-ul şi play-out-ul Superligii. În ciuda victoriei frumoase obţinute în faţa FCSB-ului, Universitatea Craiova a dat un singur jucător în unsprezecele ideal. Acesta este Raul Silva, autorul golului care a deschis drumul Ştiinţei către victorie.

Iată cum arată echipa ideală a etapei a 8-a din play-off şi play-out:

PORTAR:

Jesus Fernandez (FC Voluntari)
A avut trei intervenţii ireale, care ar putea fi decisive în atingerea obiectivului de către ilfoveni.

FUNDAŞI:

Romario Benzar (FC Botoșani)
În ciuda unei accidentări oribile suferite în partida cu Dinamo, a rămas același om de bază al echipei sale.

Denis Ciobotariu (Sepsi)
Impecabil tot meciul, atât la intervențiile directe cât și la dublaj.

Raul Silva (Universitatea Craiova)
Și-a asigurat poarta cu o evoluție sigură pe toată durata partidei. În plus, este omul care a deschis scorul.

Andres Dumitrescu (Sepsi)
Cel mai bun meci de când s-a întors în SuperLigă!

MIJLOCAŞI:

Marius Ştefănescu (Sepsi)
A contribuit la succesul echipei sale cu două pase decisive. Are un sezon de formidabil, cu 20 de contribuţii ofensive (12 goluri, 5 pase decisive, 3 penalty-uri scoase).

Karlo Muhar (CFR Cluj)
A repetat prestația extraordinară din partida cu Sepsi OSK.

Rareș Pop (UTA Arad)
A marcat un gol și a avut o prestație apludată în picioare de suporterii arădeni, la ultimul său meci pentru echipa care l-a format.

Ahmed Bani (Dinamo)
A fost cel mai bun de pe teren dintr-un meci de-a dreptul spectaculos! A marcat un gol şi a oferit o pasă decisivă.

ATACANŢI:

Pavol Safranko (Sepsi)
Eroul meciului cu Farul, partidă în care a înscris de trei ori, ajungând la 30 de goluri marcate în 133 de prezenţe în SuperLigă.

Philip Otele (CFR Cluj)
Cel mai bun de pe teren: două goluri și pasă decisivă.

ANTRENORUL ETAPEI:

Bernd Storck (Sepsi)
În ciuda problemelor de lot, a pregătit excelent duelul cu constănţenii, iar la final s-a bucurat de un succes categoric.

Superliga, etapa 8

Play-off:

Vineri, 3 mai: Farul Constanța – Sepsi Sf. Gheorghe 1-4.
Duminică, 5 mai: CFR Cluj – Rapid 3-2.
Luni, 6 maiUniversitatea Craiova – FCSB 2-0.

Clasament: 1. FCSB 49 puncte (golaveraj 12-8), 2. „U“ Craiova 40 (12-9), 3. CFR Cluj 40 (13-13), 4. Farul 35 (15-12), 5. Sepsi 31 (12-12), 6. Rapid 29 (9-19).

Play-off, etapa 9:
Vineri, 10 mai – ora 20.30: Sepsi – Rapid.
Sâmbătă, 11 mai – ora 20.00: FCSB – CFR Cluj.
Luni, 13 mai – ora 20.30: Farul – „U“ Craiova.

Play-out:

Sâmbătă, 4 mai: FC Botoșani – FC Voluntari 0-0, U Cluj – Dinamo 3-3.
Duminică, 5 mai: Petrolul – Oțelul 2-1.
Luni, 6 mai: Hermannstadt – Poli Iași 0-1, UTA Arad – FCU Craiova 3-1.

Clasament: 1. UTA 37 (15-9), 2. Oțelul 33 (9-7), 3. Hermannstadt 31 (10-6), 4. U Cluj 30 (11-10), 5. Petrolul 29 (8-12), 6. Botoșani 25 (11-9), 7. Voluntari 24 (11-9), 8. Iași 24 (5-8), 9. Dinamo 22 (8-12), 10. FCU 22 (7-13).

Play-out, etapa 9 (ultima):
Duminică, 12 mai – ora 21.30: Oţelul – Botoşani, Iaşi – Petrolul, FCU – Hermannstadt, Dinamo – UTA, Voluntari – U Cluj.

Citește și: Costel Gîlcă și Elias Charalambous au analizat derbiul din Bănie

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS