0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalUniversitatea Craiova pregăteşte noul sezon în Austria

Universitatea Craiova pregăteşte noul sezon în Austria

Universitatea Craiova a publicat datele de pregătire ale noului sezon competiţional. Dacă anul trecut au ales un cantonament în Bulgaria, de data aceasta lucrurile vor sta altfel. Alb-albaştrii vor efectua stagiul de vară în Austria, la Neustift Im Stubaital, locaţie în care au fost cazaţi în mai multe rânduri şi care oferă condiţii de cazare şi de antrenament mult mai bune decât vecinii de la Sud de Dunăre. În plus, în regiunea Tirol vor fi cantonate în acea perioadă mult mai multe echipe importante, astfel că şi amicalele vor fi mai tari şi astfel se poate spera şi la o participare cu rezultate pozitive în Conference League.

„Neustift Im Stubaital, ‘casa’ Științei pentru două săptămâni. În acest loc s-a pregătit reprezentativa Spaniei pentru EURO 2008, iar în alți ani s-au antrenat naționalele României și Franței. Dintre echipele de club regăsim formații de tradiție precum Ajax Amsterdam, Eintracht Frankfurt, VFB Stuttgart, Legia sau Genoa.
PROGRAMUL ȘTIINȚEI:
10 iunie | reunirea echipei & vizita medicală;
10 iunie – 16 iunie | pregătire pe plan intern;
16 iunie | deplasarea delegației în București;
17 iunie | deplasare cu avionul la Salzburg;
17 iunie – 1 iulie | cantonament în Neustift Im Stubaital la Wellnes Hotel Milderer Hof;
1 iulie | întoarcerea delegației în țară.
Programul jocurilor amicale va fi comunicat ulterior“
, se arată într-un comunicat postat pe pagina de Facebook a clubului.

Citeşte şi: Universitatea Craiova a oficializat plecarea lui Raul Silva

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS