0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalEdward Iordănescu: „Mă supără că nu am marcat“

Edward Iordănescu: „Mă supără că nu am marcat“

Selecţionerul României, Edward Iordănescu, a declarat, marţi seară, într-o conferinţă de presă, că îl supără ineficiența jucătorilor săi. Acesta a fost dezamăgit că au avut trei ocazii mari şi un penalti, dar nu au marcat în amicalul cu Bulgaria.

„A fost un test util înaintea unui turneu final. Bulgaria nu vine după o perioadă fastă a ei, dar a arătat lucruri bune. Mi-aş fi dorit mai mult ritm la construcţie, mai multă complexitate şi joc între linii, mai multe ocazii. Am creat 2-3 ocazii şi trebuia să marcăm, pentru că altfel vorbeam acum. Mi-aş fi dorit un ritm de joc mai apropiat de competiţia care urmează, de EURO.

Mă supără că am avut 3 ocazii şi un penalti şi nu am marcat. Pentru că la European mai mult de 2-3 ocazii nu vom avea şi dacă nu vom găsi eficienţa în faţa porţii atunci va fi greu să scoatem puncte. Dar să nu uităm că acum mai puţin de 6 luni sărbătoream o calificare de pe primul loc şi neînvinşi. Aşa că spun să rămânem echilibraţi. Sunt sigur că în următorul meci vom vedea o naţională a României mai alertă şi să dea Dumnezeu ca la partida cu Ucraina să fim la nivelul optim pentru a fi eficienţi“, a afirmat selecţionerul.

„La lot ne vedem după trei luni“

„Trebuie să menţionăm că la lot ne vedem după trei luni. Am avut jucători care au venit în rate. Au fost două săptămâni între primii ajunşi în cantonament şi ultimii. Discrepanţa e foarte mare, diferenţă mare de la un jucător la altul. Asta a fost o provocare pentru noi să uniformizăm, să ţinem nivelul celor care au venit repede. Noi avem un joc destul de definit, am încercat unele lucruri şi azi. Am încercat să mai ajustăm pentru că urmează un turneu final şi nu poţi să vii cu aceleaşi mijloace din campanie. Încet-încet însă vom aşeza lucrurile. Eu îmi doresc la EURO cât mai puţine situaţii dar să marcăm, decât foarte multe ocazii şi să nu marcăm“, a adăugat Iordănescu.

„Este un public pretențios“

Întrebat cum comentează huiduielile publicului la adresa jucătorilor naţionalei de la finalul partidei disputate pe Stadionul „Steaua“, antrenorul a răspuns:

„Avem antecedente de acest fel şi de acum mulţi ani, inclusiv cu ‘Generaţia de Aur’, când la ultimele meciuri erau anumite nemulţumiri. Cum pot să fiu eu supărat pe un public, care totuşi a venit marţi seara la acest meci să vadă echipa naţională. Este un public pretenţios, dar care în multe momente grele a fost alături de noi. Cu siguranţă că am fi dorit să livrăm un alt fotbal şi un alt rezultat. Ne-am fi dorit să câştigăm, să ne creăm mai multe ocazii. Şi puteam să câştigăm, dar mâine vom analiza şi vom gândi foarte atent paşii următori“.

România va mai juca un meci de pregătire înaintea EURO 2024, vineri, cu Liechtenstein, tot pe Stadionul „Steaua“ (ora 21.00).

Echipa noastră va debuta la EURO 2024 pe 17 iunie, împotriva Ucrainei, la Munchen. Apoi va mai înfrunta în Grupa E selecţionatele Belgiei, pe 22 iunie – la Koln, şi Slovaciei, pe 26 iunie – la Frankfurt.

Citește și: Amical | România – Bulgaria 0-0. Joc modest, Euro bate la ușă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS