5.1 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalEURO 2024 | Edward Iordănescu: „Capătul nu e aici, vă asigur!“

EURO 2024 | Edward Iordănescu: „Capătul nu e aici, vă asigur!“

Naţionala României a fost învinsă de selecţionata Belgiei cu scorul de 2-0, sâmbătă seară, la Koln, și se pregătește să susțină meciul decisiv cu Slovacia. Confruntarea din etapa a treia din Grupa E a Campionatului European din Germania va avea loc miercuri, de la ora 19.00, la Frankfurt. De la aceeași oră, la Stuttgart, Ucraina dă piept cu Belgia, în celălalt meci al grupei. Până la fotbalul din teren, microbiștii fac „jocurile“ rezultatelor pe hârtie. Concluzia este una singură: pentru a atinge faza optimilor, tricolorii trebuie să câștige. E bun și un egal, dacă Belgia nu o „comite“ cu Ucraina.

Clasament Grupa E: 1. România 3 puncte (golaveraj 3-2), 2. Belgia 3 (2-1), 3. Slovacia 3 (2-2), 4. Ucraina 3 (2-4).

„Împreună lupătm până la capăt“

Așa cum ne-a obișnuit și înaintea primelor două partide de la Euro 2024, selecţionerul României, Edward Iordănescu, a transmis suporterilor un nou mesaj. El a scris că eşecul cu Belgia nu reprezintă capătul parcursului primei reprezentative la turneul final.

„Când imnul României răsună din zeci de mii de piepturi pe un stadion de la EURO, într-o ţară străină, pe finalul unui meci în care suntem conduşi, înseamnă că sacrificiul şi lupta jucătorilor din teren nu sunt doar apreciate de suporterii români, ci au unit într-o forţă copleşitoare toată munca noastră şi afecţiunea românilor de pretutindeni. Uneori iese perfect, alteori nu. Dar când ieşim de pe teren fără vreo urmă de îndoială că am dat totul pentru România şi pentru români, avem toate şansele ca în meciul următor să schimbăm lucrurile pe tabelă. Ne vom reface fizic, am strâns deja rândurile şi vom fi din nou pregătiţi, cu tot sufletul şi tot ce avem mai bun fiecare, să vă facem mândri iar. Capătul nu e aici, vă asigur! Iar noi, împreună, luptăm până la capăt“, a fost mesajul publicat de Edward Iordănescu pe site-ul FRF.

„După atmosfera incredibilă de la Munchen, a venit lecţia de susţinere şi afecţiune de la Koln. Cele mai emoţionante momente pentru mine ca antrenor până azi. Vă sunt recunoscător şi vă mulţumesc în nume personal, dar şi în numele întregului staff şi al vestiarului echipei naţionale, în numele tuturor băieţilor noştri. Aşa cum am promis, echipa asta dă totul. Până la capăt. Indiferent de zi şi de adversar, noi suntem români, suntem mândri de asta şi luptăm până la capăt“, a adăugat Edward Iordănescu.

Citește și: Universitatea Craiova a pierdut amicalul cu Pafos. Mitriță s-a accidentat!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS