2.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalEURO 2024 | Croaţia, amendată drastic de UEFA după incidentele de la meciul cu Italia

EURO 2024 | Croaţia, amendată drastic de UEFA după incidentele de la meciul cu Italia

Croaţia a fost amendată cu 105.000 de euro de către Comisia de Control, Etică şi Disciplină a UEFA după incidentele care au avut loc la meciul cu Italia, de la EURO 2024. Pedeapsa a fost anunțată chiar de Federaţia croată de fotbal! În tot acest timp, poliţia germană a declarat că a efectuat mai multe arestări în timpul partidei, informează Agerpres.

Atmosfera din jurul meciului de luni de la Leipzig, încheiat 1-1, a fost foarte diferită de cea existentă la cele două partide disputate anterior la EURO 2024 în acest oraş. Fanii croaţi au utilizat materiale pirotehnice şi au aruncat pe teren pahare de plastic în numeroase ocazii.

„Federaţia croată de fotbal a fost amendată cu 105.000 de euro pentru aruncarea de obiecte (45.000 de euro), rachete de lumină (30.000 de euro) şi comportament inadecvat (30.000 de euro) al unor suporteri croaţi în timpul meciului Croaţia – Italia“, se arată într-un comunicat.

UEFA nu a anunţat încă oficial sancţiunile.

Croaţia a fost amendată anterior pentru aprinderea şi aruncarea de materiale pirotehnice de către fani în timpul meciului cu Albania. UEFA a deschis de asemenea o anchetă privind presupusul comportament rasist sau discriminatoriu al suporterilor ambelor echipe la acel meci.

Poliţia din Leipzig a fost în acţiune înainte, în timpul şi după meciul Croaţia – Italia, arestând mai mulţi fani croaţi.

După meci, aproximativ 20 de fani croaţi i-au atacat pe suporterii italieni, doi dintre aceştia având nevoie de spitalizare. Poliţia a luat în custodie 11 suspecţi croaţi şi bosniaci, care sunt anchetaţi pentru vătămare corporală gravă.

Leipzig a găzduit anterior meciurile Portugalia – Cehia şi Franţa – Olanda. Poliţia a indicat că nu au fost făcute arestări legate de aceste meciuri. Ultima partidă care va avea loc în acest oraş la EURO 2024 va fi întâlnirea de marţi dintre Austria şi Turcia, din optimi de finală.

Citește și: EURO 2024 | Bogdan Racoviţan: „E important să nu avem regrete după meci“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS