19.8 C
Craiova
duminică, 6 octombrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLiga 3 | ACSO Filiași a demarat pregătirile cu optimism (VIDEO)

Liga 3 | ACSO Filiași a demarat pregătirile cu optimism (VIDEO)

-

Gata vacanța la ACSO Filiași! Gruparea doljeană a programat luni după amiază reunirea echipei pe stadionul „Orășenesc“. La prima strigare au fost prezenți 30 de jucători, mulți dintre ei tineri proveniți de la Universitatea II Craiova, echipă care s-a desființat, dar și de la alte școli de fotbal din Bănie. De altfel, antrenorul Victor Naicu și secunzii săi, Cosmin Fruntelată și Costel Vodiță, vor miza în noua ediție de campionat pe un lot mult mai tânăr decât cel de anul trecut.

Programul săptămânii va cuprinde antrenamente de dimineața, iar sâmbătă va avea loc și primul joc amical. Trebuie menționat că lista partidelor de verificare este definitivată, aceasta cuprinzând 10 teste:

-sâmbătă, 13 iulie: Filiași – Țânțăreni;
-miercuri, 17 iulie: Filiași – Turnu Măgurele;
-sâmbătă, 20 iulie: Filiași – Târgu Cărbunești;
-miercuri, 24 iulie: Filiași – Viitorul Pandurii Tg. Jiu;
-sâmbătă, 27 iulie: FCU – Filiași;
-miercuri, 31 iulie: Curtișoara – Filiași;
-sâmbătă, 10 august: Roșiori – Filiași;
-vineri, 16 august: Filiași – Fărcășești;
-miercuri, 21 august: Filiași – Cârcea;
-sâmbătă, 24 august: Filiași – Curtișoara.

Intercalate în acest program ar fi și trei date din Cupa României, după cum urmează:
-miercuri, 7 august: turul doi;
-miercuri, 14 august: turul 3;
-miercuri, 28 august: play-off.

La finalul antrenamentului au oferit interviuri președintele secției de fotbal, Florin Spânu, antrenorul Victor Naicu, dar și jucătorii Daniel Rogoveanu, respectiv Cosmin Calu. VEZI VIDEO!

Citește și: Noii jucători ai Universității Craiova, cuceriți de fanii Științei

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Un șofer a murit, iar o femeie a fost...

Un accident grav a avut loc duminică în județul...

ȘTIRI GdS