4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalNicolae Negrilă: „Nu mi-e frică de UTA, de Rednic“

Nicolae Negrilă: „Nu mi-e frică de UTA, de Rednic“

Universitatea Craiova se pregătește intens de debutul în fața propriilor spectatori, urmând să o întâlnească sâmbătă, de la ora 19.00, pe UTA Arad. Despre acest meci din cadrul etapei a doua din Superligă a vorbit astăzi, în exclusivitate pentru Gazeta de Sud, fostul mare fotbalist al Craiovei Maxima, Nicolae Negrilă.

„O să luăm cele trei puncte“

„Negoro“ nu se teme pentru deznodământul confruntării cu UTA, amintindu-și totodată de declarațiile lui Mircea Rednic din sezonul trecut.

„Jucăm cu ‘cireșanii’ lui Rednic. Nu mi-e frică de UTA, de Rednic, că numai gura e de el. O să-l învingem și aici, și la ei. Într-adevăr, echipa nu a strălucit în prima etapă, dar în general echipele nu arată cel mai bun fotbal din prima rundă. Nu am văzut meciul, pentru că am fost plecat în Bulgaria, la un prieten, dar am văzut rezumatul. Am avut foarte multe ocazii în repriza a doua. Eu zic că rezultatul a fost echitabil. Nu înțeleg care e treaba cu Mitriță, cu scandalul, trebuia să joace din primul minut. El are un contract cu Universitatea Craiova și trebuie să joace, nu să ajungă rezervă.

Să sperăm că din etapa a doua o să-și dea drumul și băieții noștri o să joace un fotbal frumos, să încânte și oamenii care vin la stadion. Îmi doresc din tot sufletul să vină lume multă la meci, sâmbătă, chiar dacă temperaturile sunt cum sunt. Cu toate că o să fie cald la ora jocului, eu cred că o să luăm cele trei puncte“, a declarat Nicolae Negrilă.

„Să sperăm că Markovic își va reveni la Hermannstadt“

Nicolae Negrilă a comentat și subiectul zilei, împrumutul lui Jovan Markovic la Hermannstadt.

„Dacă Gâlcă, pentru că el răspunde de rezultate, consideră că e mai bine așa…. Am văzut că și pe Cîmpanu l-au împrumutat și a dat gol. Cam toți cei care sunt sub contract cu noi și sunt împrumutați joacă extraordinar la noile echipe. Acolo aleargă de mănâncă pământul, nu se întorc cu spatele, dau drumul la minge. La noi, nu știu ce se întâmplă cu ei.

Repet, dacă Gâlcă consideră că Markovic trebuie împrumutat ca să joace, atunci e ok. Și la noi juca, chiar dacă unori era rezervă, dar dacă nu a dat randament? Antrenorul trebuie să-l bage în formă maximă, să facă antrenamente suplimentare cu el, să nu-i mai dea să mai mănânce…Păi, ce, ne rugăm de el să slăbească? Asta depinde și de cei din staff-ul tehnic al lui Gâlcă și a celorlalți antrenori care au mai fost la Craiova.

La noi, plinuții stăteau la altă masă și dacă nu slăbeau pierdeau bani din contract. Acum primesc bani și dacă joacă zece minute, că așa e contractul. Ce, ei au numai drepturi? Îmi pare rău, pentru că Markovic era un atacant care dribla în 16 metri. Să sperăm că își va reveni la Hermannstadt“, a comentat Nicolae Negrilă.

Citește și: Jovan Markovic, trimis la reabilitare la Hermannstadt

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS