Universitatea Craiova a pierdut inexplicabil, cu doi oameni în plus pe teren, meciul cu Dinamo, scor 1-2, iar unul dintre protagoniştii acestui rezultat ruşinos a fost Andrei Ivan. Intrat pe parcurs, “Jdechi” a avut o şansă de a înscrie, dar nu a scăpat din marcaj şi a rămas doar cu regretele.
“Am luat gol în minutul 1, apoi dintr-o deviere, am înscris și noi, dar nu am reușit să revenim. Suntem foarte dezamăgiți. Am avut ocazia de a înscrie din nou contra lui Dinamo. Nu am putut s-o fac, îmi pare rău. Cel mai prost gazon din Liga 1, cred (cel de pe Arcul de Triumf – nr.). Dar nu avem ce să facem. Suntem pe primul loc, dar trebuia să câștigăm pentru a ne distanța de locul 2”, a spus Ivan, explicând şi postura de rezervă: “Am discutat cu Mister. Am revenit după 12 zile şi era normal să nu intru titular. Am făcut doar 4 antrenamente. Nu-mi place să fiu rezervă, dar trebuie să dovedesc că merit să joc”.
Andrei Ivan a driblat însă întrebarea legată de interesul Rapidului pentru el: “Nu vreau să vorbesc despre aceste lucruri. Mă bucură, dar sunt jucătorul Universității Craiova. Nu pot să răspund în acest moment”, a spus Ivan.
Citeşte şi: Dinamo – „U” Craiova 2-1 / Vedetele au dormit, victoria n-a venit