Universitatea Craiova o va întâlni sâmbătă, de la ora 21.30, pe stadionul „Ion Oblemenco“, pe Rapid București. Disputa contează pentru etapa a 8-a din Superliga și este foarte importantă pentru alb-albaștri după evoluția și scorul dezamăgitor înregistrat în derbiul cu Dinamo. Și giuleștenii se gândesc doar la cele trei puncte, după începutul dezamăgitor de campionat, fapt care ne asigură de un duel spectaculos.
Partida va fi arbitrată de Istvan Kovacs (Carei), ajutat de asistenţii Mihai Marica (Bistriţa) şi George Neacşu (Câmpulung). Al patrulea oficial va fi Cătălin Buşi (Vâlcea).
VAR-ul va fi asigurat de Cătălin Popa (Piteşti) şi Marius Omuţ (Satu Mare).
Observator CCA va fi Octavian Şovre (Satu Mare). LPF l-a indicat supervizor pe Ioan Mironaş (Piatra Neamţ).
Costel Gâlcă: „Trebuie să creștem mult în joc“
Antrenorul formației Universitatea Craiova,Costel Gâlcă, își dorește ca elevii săi să facă o partidă memorabilă contra Rapidului și să obțină toate cele trei puncte. El nu consideră că Știința pornește favorită în fața niciunui adversar, pentru că mai sunt destule lucruri de pus la punct până să devină o adevărată forță.
„Având în vedere că au schimbat antrenorul și au un tehnician cu experiență, care cunoaște campionatul românesc, cred că va fi un meci destul de dificil. Ținând cont și de ultimul meci al nostru, în care nu am avut o prestație foarte bună, consistentă, nu am avut nici echilibrul acela defensiv pe care l-am arătat înainte, nici în fața porții nu am fost inspirați, trebuie să demonstrăm că am prins o zi mai slabă. Trebuie să facem un meci bun, ca să-l putem câștiga. Noi trebuie să demonstrăm la fiecare meci că suntem mai buni. Doar atunci putem spune că suntem favoriți în fața celorlalte echipe. Trebuie să creștem mult în joc, să fim mult mai constanți în tot ceea ce facem în meciurile pe care le susținem.
Sunt importante toate lucrurile în meciul cu Rapid. Faptul că suntem pe stadionul nostru și că vine o echipă cu tradiție din fotbalul românesc e important pentru noi să luăm cele trei puncte. Anzor nu este apt, Paradela nu este apt, și mai sunt și alte mici probleme. Ambii sunt jucători importanți pentru noi“, a declarat Costel Gâlcă.
Vladimir Screciu: „Trebuie să câștigăm“
Din rândul jucătorilor Universității Craiova a vorbit Vladimir Screciu. Acesta revine în formula Științei după aproximativ 6 luni, absență cauzată de o gravă accidentare. Aștepările lui Vladi sunt mari, la fel și promisiunile sale.
„Avem de luat o revanșă față de suporterii noștri, pentru că am pierdut deja un derbi, pe cel cu Dinamo. Acum, cu Rapid, trebuie să câștigăm cele trei puncte! Știm că nu va fi ușor, dar sperăm într-o victorie.
Perioada în care am absentat a fost foarte grea. Aș putea spune că a fost cea mai grea perioadă din viața mea de până acum, dar mă bucur că am trecut peste. În momentul de față mă simt bine, mai am câteva chestii de pus la punct, dar sunt pe drumul cel bun. Acum trebuie să-mi recapăt locul de titular la Universitatea Craiova și după o să lupt și pentru convocarea la echipa națională“, a spus Vladimir Screciu.
Marius Șumudică: „Plecăm cu șansa a doua în acest joc“
De partea cealaltă a baricadei, antrenorul Rapidului, Marius Șumudică, și-a avertizat jucătorii că vor avea parte de o confruntare grea cu Universitatea Craiova.
„Cu siguranță ne va aștepta o partidă dificilă. Întâlnim o echipă bună, care ne este superioară în momentul de față din punct de vedere al punctajului, e clar. Va fi o luptă și vom vedea. Încerc să schimb mentalitatea, agresivitatea, modul de lucru. Nu este ușor, dar sunt ferm convins că pe zi ce trece vom arăta din ce în ce mai bine. Mergem să ne batem, cu toate că, în opinia mea, plecăm cu șansa a doua în acest joc. La Craiova este un stadion frumos, un stadion nou. Îi respectăm pe cei de acolo. Au un antrenor bun, au fani care-și doresc foarte mult și cunosc fotbal. Sunt ferm convins că și noi vom avea destui fani la Craiova. E un derbi și sper să fie un joc pe măsură“, a declarat Marius Șumudică.
Citește și: Alex Crețu a fost prezentat la Al-Wehda