FCU Craiova are parte de o misiune dificilă și în această după amiază, urmând să evolueze în Ghencea, contra Stelei. Disputa contează pentru etapa 5 a Ligii 2.
Confruntarea va fi arbitrată de George Roman (Timișoara), ajutat de asistenții George Turcu (București) și Patrik Sandu (Timișoara). Al patrulea oficial va fi Mihai Amorăriței (Câmpina).
Observator CCA a fost desemnat Ionuț Borcan (Ploiești). Delegat FRF a fost numit Dorinel Dincă (Călărași).
În acest meci ar putea debuta la FCU și ultimul jucător transferat, Răzvan Bălașa. Acesta este un fundaș de 19 ani și 1.95 metri, crescut de AC Milan Academy Craiova. El a mai evoluat la ACSO Filiași.
Citește și: Liga 2 | Programul / rezultatele meciurilor din etapa 5