2.9 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalValentin Mihăilă: „Vrem să ducem România mai departe“

Valentin Mihăilă: „Vrem să ducem România mai departe“

Echipa naţională a României întâlneşte Kosovo, la 6 septembrie, (ora 21.45, Stadionul „Fadil Vokrri“ din Prishtina) şi Lituania, în 9 septembrie, (ora 21.45, Stadionul „Steaua“), în primele sale două partide din cadrul ediţiei 2024-25 a Ligii Naţiunilor.

Fostul fotbalist al Universității Craiova, în prezent la AC Parma, Valentin Mihăilă, a declarat că la echipa naţională este entuziasm mare după instalarea noului selecţioner Mircea Lucescu. „Țintă“ a precizat că toţi tricolorii îşi doresc să ducă România mai departe.

„Este entuziasm la naţională. Avem un antrenor nou, avem şi colegi noi… Vrem să facem un grup frumos şi să ducem România mai departe. Întâlnirea cu Mircea Lucescu a fost foarte plăcută. Eu mă mai întâlnisem cu dânsul şi la Parma, pentru că a venit la noi la un meci. Îl cunoştea foarte multă lume acolo, a făcut multe poze. Am discutat acum câteva lucruri, aşteptăm să vină şi ceilalţi colegi şi să punem la punct tot ce e nevoie“, a afirmat el.

„Când vii la echipa naţională îţi doreşti să dai tot ce ai mai bun pe teren şi să ieşi învingător. Ne gândim doar la primul meci din Liga Naţiunilor, iar apoi vom vedea ce se va întâmpla. Normal că această competiţie e ca un prim pas spre Cupa Mondială, dar mai este mult până acolo. Primul meci este mereu cel mai important“, a adăugat Mihăilă.

„Ştim ce ne aşteaptă în Kosovo“

Mijlocașul Parmei speră ca partida cu Kosovo, prima din noua ediţie a Ligii Naţiunilor, să se dispute pe un gazon mai bun decât în precedenta întâlnire de la Prishtina, încheiată 0-0, în preliminariile EURO 2024.

„Ştim ce ne aşteaptă în Kosovo. După cum se ştie, ultimul meci al nostru acolo a fost foarte urât, a plouat atunci, era terenul foarte greu, am jucat pe apă mai mult. Acum sperăm să fie un gazon bun, să putem practica fotbal şi să luăm cele trei puncte. Ne dorim ca noul selecţioner să înceapă cu dreptul, suntem la dispoziţia dânsului şi vrem să dăm tot ce avem mai bun. Nu m-am mirat când a venit la echipa naţională pentru că au tot fost zvonuri. M-am bucurat foarte mult că a venit dânsul, pentru că este un antrenor cu experienţă. Acum noi vom da sută la sută pentru dânsul şi pentru tricolor“, a menţionat el.

Citește și: Naționala României a intrat pe mâna lui Mircea Lucescu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS