4.2 C
Craiova
joi, 21 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalRăzvan Marin: “Trebuie să câştigăm cu Lituania!”

Răzvan Marin: “Trebuie să câştigăm cu Lituania!”

Naţionala României a învins fără drept de apel selecţionata Kosovo, cu scorul de 3-0 (1-0), vineri seara, la Prishtina, în Grupa C2 a Ligii Naţiunilor. Pentru tricolori urmează un meci contra Lituaniei, programat luni, de la ora 21.45, pe stadionul “Steaua”.

Mijlocaşul Răzvan Marin a afirmat că este important pentru selecţionata pregătită de Mircea Lucescu să câştige partida cu Lituania, pentru a se menţine pe prima poziţie în grupă.

“Trebuie să pregătim foarte bine meciul cu Lituania, să continuăm cu o victorie şi să încercăm să rămânem pe primul loc după primele două meciuri. Cred că am arătat foarte bine în primul meci şi am ştiut ceea ce voiam de la acest meci, am obţinut cele trei puncte şi acum sperăm să continuăm în meciul cu Lituania. Am încercat să asimilăm cât mai bine informaţiile primite la domnul Mircea Lucescu şi cred că asta ne-a şi ajutat să obţinem un asemenea rezultat. Suntem într-un moment foarte bun, cu rezultate bune pentru echipa naţională, ne dorim să continuăm pe acest drum şi să mulţumim cât putem pe toată lumea”, a declarat Răzvan Marin.

Citeşte şi: România – Lituania / Mircea Lucescu: “Eu nu mai am emoţii demult”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS