2.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalMircea Lucescu, încântat de Alex Mitriță: „El a stimulat toată echipa!“

Mircea Lucescu, încântat de Alex Mitriță: „El a stimulat toată echipa!“

Naţionala României a învins selecţionata Lituaniei, cu scorul de 3-1 (1-1), luni seară, pe stadionul „Steaua“ din Bucureşti, în Grupa C2 a Ligii Naţiunilor. Echipa noastră are maximum de puncte după primele două etape, iar în următoarea acțiune va juca împotriva Ciprului (12 octombrie) şi Lituaniei (15 octombrie), ambele în deplasare.

Mircea Lucescu vrea naționala pe „covorul“ de la Craiova sau Cluj

Selecţionerul României, Mircea Lucescu, a declarat că jucătorii de rezervă Ianis Hagi, Denis Alibec şi în special Alexandru Mitriţă au contribuit decisiv la victorie. El a criticat starea terenului din Ghencea și a spus răspicat, cu riscul de a-l supăra pe Răzvan Burleanu, că vrea ca viitoarele partide să fie disputate la Craiova, pe „Ion Oblemenco“, sau pe „Cluj Arena“.

„A fost un meci foarte greu. Știam lucrul ăsta, pentru că am jucat împotriva unei echipe cu nişte calităţi fizice net superioare nouă, calităţi ale unui popor baltic. Dar m-au surprins că au avut şi un joc bun de posesie şi construcţie. Noi ar fi trebuit să răspundem cu un joc rapid pe spaţii mici, dar nu s-a putut din cauza stării gazonului. Terenul a fost mizerabil! Pentru o echipă care pune totul pe tehnica pasei e foarte greu pe un asemenea teren. Pentru că apar greşeli din cauza terenului, iar jucătorii suferă şi se enervează.

„Am avut şi noroc“

În repriza a doua am încercat să schimbăm şi de data asta, faţă de meciul precedent, jucătorii de rezervă au fost excelenţi. Ei au contribuit decisiv la câştigarea meciului. Mă refer la Hagi, Alibec, dar mai ales la Mitriţă, care prin intrarea lui, prin driblingurile şi pasele lui, a dat încredere tuturor. El a stimulat toată echipa! Finalul de joc a fost în favoarea noastră. Am avut şi noroc pentru că analizele VAR ne-au dat nouă dreptate. Sunt 3 puncte foarte importante. Sigur, încă sunt probleme, nu se pot schimba peste noapte lucrurile. Pentru mine, construcţia jocului e o problemă foarte serioasă. Jucătorii încă nu se mişcă de aşa natură încât să avem superioritate netă la mijlocul terenului“, a spus tehnicianul.

„Asta e echipa naţională şi trebuie să joace în toată ţara“

Lucescu este de părere că prima reprezentativă trebuie să joace şi în provincie:

„Terenul ne-a dezavantajat teribil astăzi. A fost execrabil, sper să nu ne mai întoarcem aici pe asemenea terenuri dacă nu le pun la punct. Pentru că există şi Craiova unde se poate juca, există Cluj, există Arena Naţională… nu e obligatoriu să jucăm toate meciurile în Bucureşti. Asta e echipa naţională şi trebuie să joace în toată ţara“.

Referitor la arbitraj, contestat de lituanieni după ce le-a fost anulat un gol şi au fost penalizaţi cu o lovitură de la 11 metri în urma deciziilor din camera VAR, Lucescu a spus:

„Care ajutor colateral? Ambele faze au fost în favoarea noastră! Adevărul e cel demonstrat în camera VAR. Eu am spus că am avut şansă, se putea să nu se demonstreze la VAR, dar ăsta e adevărul. Sigur că selecţionerul Lituaniei e nemulţumit, pentru că în mare parte din joc au avut superioritate“.

„Mitriță a venit la mine după gol. Mi-a mulțumit“

Selecţionerul a dezvăluit că Alexandru Mitriţă i-a mulţumit imediat după golul înscris pentru că l-a readus la echipa naţională.

„Mitriţă a venit la mine după gol. Ce i-am spus, rămâne între noi. El mi-a zis când am vorbit prima oară că de doi ani îşi dorea să revină la naţională şi acum mi-a mulţumit. A spus că nu va mai face niciodată opoziţie, nu va mai zice nimic dacă joacă sau nu. Vrea să fie cât mai mult timp la naţională, indiferent din ce postură. E un jucător mai recalcitrant, mai greu de stimulat. M-a ajutat şi Răzvan în legătură cu el, mi-a dat nişte sfaturi şi văd că lucrurile sunt bune. Ne ajutăm pentru că suntem tată şi fiu“, a spus el.

Alex Mitriţă: „Mă bucur că am câştigat şi abia apoi că am marcat“

La rândul său, Alex Mitriţă a afirmat că este în primul rând bucuros pentru victorie şi abia apoi pentru golul său.

„Domnul Lucescu a avut încredere în mine, chiar dacă în ultima vreme s-a vorbit urât la adresa mea. Pentru mine este o onoare să joc la echipa naţională. Sunt emoţii foarte mari. Cât eşti pe bancă ai mai multe emoţii. Pe teren eşti focusat pe ceea ce se întâmplă. Important este că am câştigat şi că am acumulat şase puncte. Trebuie să ne focusăm la fiecare antrenament, pentru că am văzut că astăzi puteau să întoarcă rezultatul, dar s-a văzut că suntem o echipă unită. Toată lumea aştepta gol de la mine, mai ales eu. Mă bucur foarte mult că am câştigat. Abia apoi că am reuşit să marchez“, a declarat Mitriţă.

Citește și: Liga Naţiunilor / Mihăilă, Răzvan Marin şi Mitriţă au făcut mat Lituania

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS