Căpitanul formaţiei Universitatea Craiova, Nicuşor Bancu, s-a arătat dezamăgit după înfrângerea din Copou, 0-2 cu Poli Iaşi. Acesta consideră că principala cauză a înfrângerii a fost starea suprafeţei de joc, apoi jocul nereuşit al echipei în unele momente.
“Niciodată (nu a întâlnit un astfel de gazon – n.r.)! Nici la Dinamo n-a fost un asemenea teren. Nu știu de ce am mai jucat ultimele minute. Mingea nu mai sărea deloc, dar dacă așa a decis arbitrul… N-avem nicio scuză, dacă marcam la ocaziile pe care le-am avut, nu mai vorbeam despre teren acum. Craiova arată foarte bine, a doua repriză foarte bună. Cu siguranță, vom arăta și mai bine cu noile achiziții. Ne pare rău că nu am reușit să egalăm”, a declarat Bancu, la Digi Sport.
Citeşte şi: Poli Iaşi – „U” Craiova 2-0 / Alb-albaştrii nu s-au descurcat în ploaie