0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalPoli Iaşi – „U” Craiova 2-0 / Alb-albaştrii nu s-au descurcat în ploaie

Poli Iaşi – „U” Craiova 2-0 / Alb-albaştrii nu s-au descurcat în ploaie

Universitatea Craiova a avut parte de o vreme urâtă la Iaşi şi a susţinut astfel al doilea meci consecutiv din deplasare pe un teren greu, după cel cu Dinamo. Ştiinţa a dezamăgit şi de această dată, pierzând cu 2-0, partida de duminică seară, din Moldova, în faţa formaţiei Poli Iaşi.

În disputa din etapa a 9-a din Superligă, jucătorii lui Costel Gâlcă au demonstrat că au probleme de concentrare atunci când sunt conduşi pe tabelă.

Alex Mitriţă a executat lamentabil un penalti

Moldovenii au deschis scorul prin Kamberi (’30, 1-0). Acesta a şutat de la 14 metri la colţul din stânga al porţii, după o centrare a lui Valentin Gheorghe care l-a lovit pe Sierra şi a sărit la autorul golului.

Alb-albaştrii au avut şansa egalării de mai multe ori. Prima dată prin Bancu, după o combinaţie cu Mitriţă (’51), şutul acestuia fiind scos de portar. A doua i-a aparţinut lui Mitriţă, care a şutat mult peste poartă de la 11 metri, lovitura fiind dictată după un henţ al lui Vali Gheorghe (’57). A urmat Baiaram, cu un lat în portar de la doi metri (’67). Fază a fost urmată de alte trei şuturi în blocaj, moldovenii făcând cu greu faţa asaltului.

În replică, Tailson a avut şansa de 2-0, dar „Popică” a intervenit salvator (’75).

Bălţile au „ţinut” cu moldovenii

În ultimele minute, terenul a fost inundat de apă şi ce s-a jucat numai fotbal nu s-a putut numi.

Rezultatul final l-a stabilit brazilianul Tailson, care a şutat sub bară de la 8 metri, după o minge pe care fundaşii Craiovei nu au reuşit să degajeze mingea din bălţile din faţa porţii.

Poli Iaşi: Collado – Todoroski (’59, Atanaskoski), Soares, Samayoa, Ispas – Bordeianu (’85, Miskovic), Gouet – V. Gheorghe (’67, Tailson), A. Roman, Stefanovici (’67, Gheorghiţă) – Kemberi. Antrenor: Emil Săndoi.

„U” Craiova: L. Popescu – Vlădoiu, Zajkov, Sierra (’80, Maldonado), Bancu – Oshima (’80, Screciu), Căpăţînă (’62, Houri) – Baiaram, Mitriţă, Mora (’43, Paradela) – Ivan (’80, Barbu). Antrenor: Costel Gâlcă.

Cartonaşe galbene: Bordeianu ’72, Tailson ’90+1 / Vlădoiu ’88, Houri ’90.

Au arbitrat: Rareş Vidican – George Duţă, Ioan Corb; Bogdan Dumitrache.
VAR: Iulian Dima, Ciprian Danşa.
Observatori: Robert Dumitru (CCA), Viorel Anghelinei (LPF).

În etapa viitoare, Universitatea Craiova va evolua tot în deplsare, dar în Ardeal, contra lui U Cluj (22 septembrie, ora 21.30).

Citeşte şi: Superliga / Programul şi rezultatele meciurilor din etapa 9

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS