7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalIanis Hagi: “Visul meu e să ajung în America”

Ianis Hagi: “Visul meu e să ajung în America”

Internaţionalul Ianis Hagi a afirmat la finalul partidei cu Cipru, din Liga Naţiunilor, câştigată cu 4-1, că îşi doreşte să calce pe urmele tatălui său şi să joace la CM din 2026 de când a aflat că se va disputa în SUA.

“Am vrut să terminăm acest an într-o notă pozitivă. Am câştigat grupa şi ne bucurăm că pe frigul acesta au venit să ne susţină fanii României. Am reuşit să jucăm şi bine, nu numai să câştigăm meciul. Am reuşit să ne mobilizăm, chiar dacă am primit un gol. Am reuşit să punem, din nou, presiune cât mai sus, să-i ţinem departe de poarta noastră. Apoi au venit şi golurile spectaculoase, mai ales al lui Răzvan Marin. Noi ne doream progres de la o acţiune la alta, pentru că ştiam că să ajungi la un Campionat Mondial înseamnă mai mult decât atât. Îmi doresc să mergem în America, este un vis al nostru în familie de când s-a anunţat că se joacă în America. Mi-am dorit să ajung acolo, să ajung în cea mai bună formă”, a afirmat Ianis Hagi, la Prima TV.

“O să-i întorc încrederea selecţionerului pe teren”

El s-a arătat mulţumit de faptul că Mircea Lucescu l-a folosit titular la partida cu Cipru şi că i-a dat încredere în ciuda faptului că nu evoluează la echipa sa de club, Rangers. A evitat totodată să comenteze dacă îşi doreşte să părăsească formaţia scoţiană.

“Eu sunt mulţumit că am jucat 90 de minute astăzi, spune foarte multe faţă de felul în care m-am pregătit. O să-i întorc încrederea selecţionerului pe teren. De fiecare dată când am intrat pe teren, am adus un plus. Speram să joc cât mai bine, am tras de mine să joc cât mai bine din primul minut. Sunt mulţumit per ansamblu de evoluţia mea, probabil de asta m-a trimis şi Mister pe teren 90 de minute. Cel mai mult îmi doresc să joc pentru că fotbalul este pasiunea mea. Sunt pregătit pentru orice nivel. Mă simt într-o formă fizică şi fotbalistică foarte bună, mai bine ca niciodată. Clar, vreau să joc. Acum gândul meu este la Rangers. Avem meciuri importante până la Crăciun. Vreau să joc fotbal şi să îmi fie bine”, a mai spus Ianis Hagi.

Citeşte şi: Mircea Lucescu, nemulţumit după victoria naţionalei cu Cipru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS