Universitatea Craiova o va întâlni astăzi, de la ora 17.00, pe stadionul “Ion Oblemenco”, pe Sepsi Sf. Gheorghe, într-o partidă contând pentru etapa 20 din Superligă.
Vezi oferta Superbet pentru meciul cu Sepsi!
Arbitru central va fi Andrei Florin Chivulete, asistenţi Mircea Mihail Grigoriu şi Mihăiţă Necula, iar rezervă Iuliana Elena Demetrescu. VAR-ul va fi asigurat de Ovidiu Haţegan şi Marcel Bîrsan. Observator CCA a fost numit Nicolae Grigorescu, în timp ce LPF l-a indicat supervizor pe Cătălin Cursaru.
Costel Gâlcă: „Trebuie să existe motivaţie tot timpul”
Antrenorul formaţiei Universitatea Craiova, Costel Gâlcă, ştie că va fi un meci foarte greu, covăsnenii fiind unii dintre contracandidaţii la play-off, dar nu concepe eşecul. De altfel, acesta nu vrea ca alb-albaştrii să mai cedeze vreun punct în 2024.
„Va fi un meci diferit cu cel din tur, mai complicat pentru noi, în tur a fost un meci mai deschis. Sepsi este schimbată, este mult mai organizată, nu mai joacă atât în tranziţii. Nu întâmplător nu au pierdut de mai multe etape. Nu lasă spaţii în apărare, are un echilibru defensiv foarte bun, aşa că e important să concretizăm ocaziile pe care le vom avea.
În teorie, suntem favoriţi, dar trebuie să şi demonstrăm, mai ales că este ultimul meci în faţa suporterilor noştri. E important să concretizăm ceea ce producem în atac. Clasamentul este comprimat şi avem nevoie de aceste puncte. Trebuie să câştigăm toate meciurile pe care le avem până la sfârşitul anului!”, a spus Gâlcă.
“Echipele s-au întărit, sunt mai omogene, au antrenori cu experienţă, care cunosc campionatul şi astfel este mai echilibrată competiţia. Toţi adversarii sunt motivaţi când joacă împotriva Universităţii Craiova, dar noi suntem pregătiţi, echilibraţi, stăm mai bine din punct de vedere fizic. Cu semnul întrebării este Anzor, sperăm să fie mai bine. În rest, nu sunt probleme. Fiind presiune tot timpul, trebuie să existe şi motivaţie tot timpul”, a declarat completat tehnicianul Ştiinţei.
Mihai Căpăţână: „Singurul nostru gând este acela de a lua trei puncte”
Din rândul jucătorilor Universităţii Craiova a vorbit mijlocaşul Mihai Căpăţână. Acesta a apreciat ascensiunea celor de la Sepsi, dar nu concepe să “plece” vreun punct din Bănie.
„Ne va aştepta o partidă dificilă, pentru că de când au schimbat antrenorul, Sepsi s-a schimbat în bine, sunt echipa cea mai în formă alături de FCSB. Sper din suflet să punem în aplicare ce am făcut săptămâna aceasta la antrenamente. Ne-am pregătit foarte bine şi singurul nostru gând este acela de a lua trei puncte.
Verifică aici cotele Superbet pentru meciurile din SuperLiga!
Focusul meu este ca noi să fim bine, pentru că totul depinde de noi. Şi noi ne dorim să câştigăm şi să jucăm spectaculos, dar acum importante sunt punctele, pentru ne dau moral, încredere, avem un campionat echilibrat. Titlul este ţelul nostru! Trebuie să o luăm pas cu pas, deci prima oară trebuie să ne calificăm în play-off. Nu ne gândim că vom avea probleme. Mai sunt multe meciuri, dar trebuie să fim atenţi, pentru că nu se ştie. Concurenţa este mare, dar benefică, alegerile lui Mister sunt greu de făcut. Când se va apela la mine, voi răspunde. Dacă ne uităm la obiective, nu avem acel an bun pe care ni l-am dorit, dar mai avem timp să reglăm anumite aspecte. Distanţa este strânsă între echipe” a declarat Mihai Căpăţână.
LPF: Universitatea – Sepsi OSK. Bătălia pentru play-off
Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a oferit şi statisticile acestui duel dintre Universitatea Craiova şi Sepsi.
Patru victorii, patru remize şi doar o înfrângere au înregistrat oltenii pe teren propriu în ediţia curentă. De partea cealaltă, covăsnenii sunt neînvinşi în precedentele patru deplasări din Superligă, interval în care au reuşit două succese (4-0 cu FC Hermannstadt, 2-1 cu Poli Iaşi) şi au terminat de două ori la egalitate (3-3 cu CFR Cluj, 1-1 cu Dinamo).
Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 23 de ori. De 12 ori s-au impus oltenii, de şase ori au câştigat covăsnenii, iar alte cinci partide s-au terminat la egalitate.
Descoperă cea mai bună ofertă de pariuri la Superbet!
Prima confruntare din campionat a avut loc pe 19 septembrie 2017, Sepsi OSK – Universitatea Craiova 2-3.
Două dintre cele cinci egaluri au consemnat scor alb pe tabelă, ambele cu Universitatea Craiova în postura de gazdă (12 ianuarie 2021; 17 aprilie 2021).
Ultimul succes bifat de gruparea din Sf. Gheorghe: 28 mai 2023, Universitatea Craiova – Sepsi OSK 0-1.
Cea mai recentă dispută directă din SuperLiga României: 11 august 2024, Sepsi OSK – Universitatea Craiova 1-2, goluri marcate de Gabriel Debeljuh, respectiv Alexandru Mitriţă – dublă.
Mediile de vârstă: Universitatea Craiova – 26 ani şi o lună / Sepsi OSK Sf. Gheorghe – 26 ani şi opt luni.
26 de jucători au utilizat oltenii în sezonul curent, dintre care 19 au contribuit la reuşitele craiovenilor cu cel puţin un gol şi / sau o pasă decisivă.
Covăsnenii s-au bazat pe 28 de fotbalişti, trei dintre ei bifând fiecare peste 1.500 de minute (D. Ciobotariu – 1.710, B. Ninaj – 1.523, Fl. Ştefan – 1.502).
Citeşte şi: Superliga | Programul / rezultatele meciurilor din etapa 20