11.2 C
Craiova
miercuri, 18 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalMutu are „urmaș“ la Chelsea! Mudrik, testat pozitiv la meldonium

Mutu are „urmaș“ la Chelsea! Mudrik, testat pozitiv la meldonium

Internaţionalul ucrainean Mihailo Mudrik, mijlocaş legitimat la Chelsea Londra, a fost testat pozitiv la meldonium. Aceasta este o substanţă destinată în general „super-soldaţilor sovietici“ pentru operaţiuni la altitudine, scrie cotidianul britanic Daily Mail, citat de Agerpres.

Este vorba de acelaşi produs detectat şi în cazul fostei jucătoarei ruse de tenis Maria Şarapova, în 2016, la Australian Open, care i-a adus acesteia o suspendare de 15 luni.

Medicamentul a fost inventat de cercetătorul leton Ivar Kalvins, fiind utilizat la început în scopuri militare.
„Dacă soldaţii trebuie să opereze în munţi, există o lipsă de oxigen. Modul de a se proteja împotriva daunelor este să folosească Mildronat (marca sub care era comercializat meldoniumul)“, a declarat omul de ştiinţă într-un interviu acordat anterior revistei de specialitate Wired.

Utilizarea meldoniumului a fost deturnată apoi către socitate şi lumea sportului, mulţi sportivi fiind sancţionaţi pentru că au ingerat produsul respectiv.

Meldoniumul tratează ischemia şi creşte fluxul de sânge către anumite părţi ale corpului

Substanţa este interzisă în SUA (de către Food and Drug Administration), dar şi în restul Europei. Meldonium este utilizat pentru a trata ischemia şi pentru a creşte fluxul de sânge către anumite părţi ale corpului, în special în cazurile de boli de inimă. Este fabricat în Letonia şi distribuit în prezent doar în ţările baltice şi în Rusia.

Chelsea a confirmat marţi că Mudrik a fost testat pozitiv la o substanţă interzisă, cu ocazia unui control efectuat în luna octombrie. Jucătorul este suspendat provizoriu de către Federaţia engleză de fotbal (FA).

Jucătorul susține că este nevinovat

Fotbalistul ucrainean s-a declarat surprins de această veste, clamându-şi nevinovăţia într-un mesaj postat pe Instagram.

„Pot confirma că am fost anunţat că eşantionul pe care l-am furnizat către FA conţinea o substanţă interzisă. Acest lucru a venit ca un şoc total, pentru că nu am utilizat niciodată cu bună ştiinţă vreo substanţă interzisă şi nu am încălcat nicio regulă. Lucrez strâns cu echipa mea pentru a investiga cum s-a putut întâmpla aşa ceva. Ştiu că nu am făcut nimic greşit şi rămân încrezător că voi reveni curând pe teren. Nu pot spune mai multe acum din cauza confidenţialităţii procesului, dar o voi face cât de curând voi putea“, a precizat ucraineanul.

Mihailo Mudrik riscă o suspendare de până la patru ani dacă va fi găsit vinovat

În vârstă de 23 de ani, Mihailo Mudrik a fost selecţionat de 28 de ori în naţionala Ucrainei, pentru care a marcat 3 goluri. El a fost integralist în partida România – Ucraina (scor 3-0) disputată în această vară la EURO 2024.

Ucraineanul a fost transferat de Chelsea în ianuarie 2023 de la formaţia Şahtior Doneţk pentru suma de 70 de milioane de euro plus bonusuri de până la 30 de milioane de euro, în funcţie de performanţe.

Citește și: Gala The Best FIFA 2024 și-a desemnat câștigătorii

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS