UTA Arad a învins-o pe FC Botoşani cu scorul de 2-0 (1-0), luni seară, pe teren propriu, într-un meci din etapa 21 din Superligă, ultima a anului.
Arădenii au deschis scorul prin Ivorianul Kouya Mabea (’42), cu o lovitură de cap. Succesul a fost asigurat de argentinianul Agustin Vuletich (’77), la prima sa reuşită în Superligă, după un assist al slovacului Andrej Fabry.
UTA: Iliev – Râpă, Conte, Poulolo, Trif (’73, Hrezdac) – Ghezali (’82, Zsori), Fabry (’82, R. Cristea), Mihai, Mabea – J. Omondi (’88, Pedro), Costache (’73, Vuletich). Antrenor: Mircea Rednic.
FC Botoşani: Anestis – Sadiku (’70, Diez), Matricardi, Miron, Pavlovic – Gabriel (’81, Fulop), Aldair – Florescu (’63, Mitrov), Ongenda, Bodişteanu (’81, Mouaddib) – Chică-Roşă. Antrenor: Liviu Ciobotariu.
FC Botoşani nu are nicio victorie în ultimele sale cinci meciuri. A înregistrat două egaluri şi ultimele trei înfrângeri.
UTA a reuşit a treia sa victorie acasă în acest sezon. În tur, FC Botoşani s-a impus cu 1-0.
Citeşte şi: Superliga | Programul / rezultatele meciurilor din etapa 21