Conducătorii clubului Petrolul Ploieşti au anunţat cu puţin timp înainte de trecerea în anul 2025 că au ajuns la un acord cu Adrian Mutu pentru postul de antrenor principal.
“𝑶𝒇𝒊𝒄𝒊𝒂𝒍, 𝑨𝒅𝒓𝒊𝒂𝒏 𝑴𝒖𝒕𝒖 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒏𝒐𝒖𝒍 𝒂𝒏𝒕𝒓𝒆𝒏𝒐𝒓 𝒑𝒓𝒊𝒏𝒄𝒊𝒑𝒂𝒍 𝒂𝒍 𝒆𝒄𝒉𝒊𝒑𝒆𝒊 𝒏𝒐𝒂𝒔𝒕𝒓𝒆!
Fostul mare internațional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploiești, un contract ce se va întinde până la finalul stagiunii 2025-2026. Adrian Mutu își va cunoaște noii elevi pe 3 ianuarie, ziua în care Petrolul va pleca în cantonament în Antalya, și îi va avea drept colaboratori în staff-ul tehnic pe Bogdan Pătrașcu, Florin Stângă (antrenori secunzi), Cătălin Grigore (antrenor pentru portari) și Laurențiu Marinescu (preparator fizic).
În vârstă de 45 de ani, Adrian Mutu revine, astfel, la FC Petrolul, la aproape 11 ani distanță de la momentul în care îmbrăca tricoul „galben-albastru” din postura de jucător. Deținătoare a Cupei României la acel moment, Petrolul reprezenta, în ianuarie 2014, o nouă bornă a unei cariere impresionante, iar „Brilianul” avea să-i răsplătească pe fanii „lupilor” cu câteva momente de neuitat, cum ar fi evoluțiile din partidele cu Viktoria Plzen.
Ca antrenor, Adrian Mutu le-a pregătit pe FC Voluntari, Al Wahda, România U21, FCU Craiova, Rapid București, Neftchi PFK Baku, CFR Cluj. A participat, cu echipa națională „U21”, la turneul final al Campionatului European (2021).
Bun (re)venit, Adrian Mutu!”, se arată într-un comunicat al “lupilor galbeni”.
Citeşte şi: Jucătorii Ştiinţei urează „La mulţi ani!” fanilor