0.6 C
Craiova
luni, 20 ianuarie, 2025
Știri de ultima orăSportFotbal“U” Craiova – Dinamo 1-1 / Joc bun, rezultat mincinos

“U” Craiova – Dinamo 1-1 / Joc bun, rezultat mincinos

Universitatea Craiova a remizat, scor 1-1, în derbiul susţinut duminică seară, pe stadionul “Ion Oblemenco”, în faţa echipei Dinamo Bucureşti. Partida a contat pentru etapa 22 din Superligă şi a avut o asistenţă de 13.079 spectatori.

Alb-albaștrii au deschis scorul prin Alex Mitriță, care a transformat superb o lovitură de la 11 metri obținută tot de el (’36, 1-0).
Știința își putea dubla avantajul prin Baiaram, dar acesta, scăpat singur cu portarul, a trimis în picioarele lui Roşca (’43).

La reluare, „câinii” au restabilit egalitatea prin Boateng, din faţa porţii, după un corner executat de pe dreapta (’48, 1-1).

Craiova a irosit o ocazie imensă de gol prin Lukic, care l-a ţintit pe portar de la 6 metri (’73). La faza imediat următoare a fost rândul lui Mitriţă să treacă pe lângă golul doi (’75). Căpitanul a mai irosit o oportunitate bună în minutul 90, când a executat bine o lovitură liberă, dar Roşca a scos de lângă bară.

“U” Craiova: L. Popescu – Mora, Maldonado, Zajkov, Badelj – Căpățînă (’58, Mekvabishvili), Oshima – Baiaram (’77, Bană), Cicâldău (’66, Houri), Mitriță – Lukic (’77, Koljic). Antrenor: Costel Gâlcă.

Dinamo: Roşca – Sivis, Boateng, Patriche, Luna Rodriguez – Milanov (’77, Abdallah), Gnahore, Cîrjan – Al. Pop (’46, Mărginean), Selimani, Politic. Antrenor: Zeljko Kopic.

Cartonaşe galbene: Baiaram ’68, Mekvabishvili ’86 / Boateng ’45+4, Cîrjan ’72.
Au arbitrat: Szabolcs Kovacs – Alexandru Cerei, Ioan Corb; Sorin Vădana.
VAR: Haţegan Ovidiu, Marinescu Vasile.
Observatori: Nicolae Grigorescu (CCA), Florin Bătrînu (LPF).

În etapa viitoare, Universitatea Craiova va juca în Giuleşti, contra Rapidului (sâmbătă, 25 ianuarie, ora 20.00). La rândul său, Dinamo va primi vizita liderului U Cluj (vineri, 24 ianuarie, ora 20.00).

Superliga, etapa 22:

Vineri, 17 ianuarie: Unirea Slobozia – Sepsi OSK 3-2, FCSB – AFC Hermannstadt 1-1.
Sâmbătă, 18 ianuarie: U Cluj – Gloria Buzău 2-1, Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0.
Duminică, 19 ianuarie: FC Botoșani – CFR Cluj 1-1, Universitatea Craiova – Dinamo București 1-1.
Luni, 20 ianuarie – ora 17.00: Farul Constanța – UTA Arad, ora 20.00: Rapid – Poli Iași.

Clasament: 1. U Cluj 40 puncte (golaveraj 34-19), 2. FCSB 38 (33-22), 3. Dinamo 37 (31-20), 4. „U“ Craiova 36 (34-22), 5. CFR Cluj 36 (37-27), 6. Petrolul 32 (23-21), 7. Sepsi 30 (30-26), 8. Rapid 29 (24-19), 9. Hermannstadt 27 (25-33), 10. UTA 25 (22-24), 11. Oțelul 25 (17-21), 12. Slobozia 25 (24-33), 13. Farul 24 (20-27), 14. Iași 22 (20-32), 15. Botoșani 19 (18-30), 16. Buzău 16 (19-35).

Citeşte şi: Craioveanul Sebastian Colțescu, primul arbitru cu 400 de meciuri în prima ligă!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS