7.9 C
Craiova
vineri, 31 ianuarie, 2025
Știri de ultima orăSportFotbalEuropa League / FCSB, trimisă în play-off de Manchester United

Europa League / FCSB, trimisă în play-off de Manchester United

FCSB a fost învinsă de Manchester United cu scorul 2-0 (0-0), joi seară, pe Arena Națională (50.128 spectatori), în etapa a opta și ultima din Europa League. În urma acestui rezultat, campioana României va evolua în play-off-ul pentru optimile de finală.

“Diavolii roșii” au controlat jocul în totalitate şi s-au impus prin golurile marcate de Diogo Dalot (’60) și Kobbie Mainoo (’68).

FCSB: Ștefan Târnovanu – Mihai Popescu, Siyabonga Ngezana, Joyskim Dawa – Valentin Crețu (’66, Alexandru Băluță), Malcom Edjouma (’46, Baba Alhassan), Adrian Șut, Risto Radunovic – Florin Tănase (’77, Alexandru Musi), Daniel Bîrligea, David Miculescu (’77, Marius Ștefănescu).
Antrenor: 
Elias Charalambous.

Manchester United: Altay Bayandir – Noussair Mazraoui, Matthijs de Ligt, Lisandro Martinez (’71, Leny Yoro) – Diogo Dalot, Toby Collyer (’46, Amad Diallo), Kobbie Mainoo, Tyrell Malacia (’46, Alejandro Garnacho) – Christian Eriksen (’71, Casemiro), Rasmus Hoejlund (’80, Joshua Zirkzee), Bruno Fernandes.
Antrenor: Ruben Amorim.

Declaraţiile de la finalul partidei:

Ruben Amorim: “Ar fi trebuit să mai înscriem”:

“Cred că am controlat destul de bine jocul azi. La început, în prima repriză, am făcut-o mai puțin pentru că și adversarul a fost atent și a acoperit foarte bine spațiile. Ne-am creat câteva ocazii, dar nu am marcat. În repriza secundă a fost vizibil faptul că adversarul a obosit și nu mai alerga atât de mult. Așa că am avut mai multe spații libere. Am reușit să marcăm două goluri, dar ar fi trebuit să mai înscriem. A fost per total un joc bun.

Faptul că am câștigat și am încheiat în primele opt este foarte, foarte important pentru noi. Mai departe, vom lua meci cu meci și vom încerca să câștigăm. Sigur că atunci când ești Manchester United trebuie să câștigi trofee. Când ajungi în fazele superioare ale unei competiții europene orice este posibil”, a declarat antrenorul echipei Manchester United, Ruben Amorim.

Diogo Dalot: “Cred că am meritat să câștigăm meciul cu FCSB”

“Cred că am meritat să câștigăm. Per total a fost un meci frumos, o atmosferă plăcută. Suntem foarte fericiți că am reușit să câștigăm. Lucrurile s-au schimbat un pic la pauză și am reușit să câștigăm, chiar dacă și în prima repriză am controlat meciul. Ne-am creat ocazii după pauză, am reușit să scriem primul gol și apoi a fost mai ușor. FCSB cred că e o echipă foarte bună, a făcut rezultate foarte bune în Europa League. E o echipă solidă, are jucători buni în față și la mijloc”, a spus marcatorul primul gol al englezilor la Digi Sport.

Elias Charalambous: “Manchester United a fost echipa mai bună”

“Știam că și cu un rezultat de egalitate putem încheia în primele opt locuri. Însă noi jucăm fiecare meci cu gândul de a câștiga. Manchester United a fost azi echipa mai bună. Trebuie să fim corecți și să spunem că au câștigat pe merit. Mâine este o nouă zi și trebuie să ne recuperăm și să pregătim următorul meci. Noi am avut în teren jucători ofensivi, însă cu echipe de asemenea nivel nu este ușor să ataci. Și dacă riști în ofensivă, atunci automat riști și în defensivă.

Am jucat cu unul dintre cele mai mari cluburi din lume. În prima repriză am reușit să închidem toate spațiile și chiar să punem în dificultate adversarul. Am avut o primă șansă prin Mihai Popescu de a deschide scorul. În astfel de meciuri nu ai prea multe ocazii, de aceea când ai șansa trebuie să înscrii. Problema noastră a fost jocul din repriza a doua, când am oferit mai multe spații celor de la Manchester United. Dar chiar și așa am mai avut acea ocazie a lui Bîrligea. Eu sunt mândru de jucători pentru că nu a fost ușor deloc azi”, a adăugat antrenorul cipriot al echipei FCSB.

Florin Tănase: “Nu meritam nici măcar un egal”

“Știam că vom întâlni o echipă foarte mare, că vom întâlni jucători foarte buni. Din păcate, nu am reușit să obținem un scor foarte bun. Am simțit că se poate, dar am jucat prea jos, nu am pus presiune pe ei. Ca să câștigi trebuie să pui presiune pe adversar, că poate greșește. Când sunt doar doi jucători în față e greu să recuperezi mingea și să produci ceva.

Am încasat primul gol în urma unei faze fixe, trebuia să fim mai atenți. Putea să intre și la noi, dar nu meritam, trebuie să fim corecți. Nu meritam nici măcar un egal. Dacă am fi jucat ceea ce știam noi până acum, în sistemul pe care îl știam noi, poate că am fi avut mai multe șanse. Vom vedea pe cine vom întâlni în baraj. E clar că nu vom avea un meci ușor nici cu PAOK, chiar dacă ne-am întâlnit cu ei, îi știm, sunt o echipă foarte mare”, a spus Tănase.

Daniel Bîrligea: “Vom lupta până la capăt să ajungem acolo unde ne dorim”

“A fost o atmosferă minunată, un meci de luptă. Ne-am bătut până la sfârșit, am încercat să învingem și această mare echipă, dar din păcate nu am reușit și ne mai rămâne încă o șansă să ajungem acolo unde ne dorim. Avem un drum, încă o ocazie, să vedem cu cine vom pica și vom lupta până la capăt să ajungem acolo unde ne dorim. Cred că am dat totul pe teren”, a spus Bîrligea.

Citeşte şi: Adrian Popescu are un mesaj pentru Mirel Rădoi: „Vreau o altă atitudine de la echipă!”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS