2.3 C
Craiova
joi, 6 februarie, 2025
Știri de ultima orăSportFotbal“U” Craiova – U Cluj 1-0 / Alb-albaştrii n-au dezamăgit!

“U” Craiova – U Cluj 1-0 / Alb-albaştrii n-au dezamăgit!

Universitatea Craiova s-a impus la limită, scor 1-0, în partida susţinută miercuri seară, pe stadionul “Ion Oblemenco”, în faţa formaţiei U Cluj. Confruntarea cu liderul Superligii a contat pentru etapa 25 şi a acut o asistenţă de 7.686 de spectatori, dintre care 49 au fost oaspeți.

Alb-albaștrii au deschis scorul rapid, prin Alex Mitriță, care a transformat un penalti dictat după un fault clar comis de Gertmonas asupra lui Safira (’10, 1-0).

Ardelenii au beneficiat și ei de o lovitură de la 11 metri, dar „Popică” a apărat șutul lui „Ceapă” Nistor, astfel că la cabine s-a intrat cu 1-0 (’42).

În partea secundă au fost ocazii la ambele porți, dar cea mai mare i-a aparținut lui Oshima, care a nimerit transversala de la 18 metri (’79). Și Bană a avut două șanse imense, dar șuturile sale nu au fost cadrate (’86, ’90+2).

“U” Craiova: L. Popescu – Mora, Maldonado, Zajkov, Bancu – Cicâldău (’76, Oshima), Screciu, Houri (’57, Mekvabishvili) – Baiaram (’65, Bană), Safira (’86, Lukic), Mitriță. Antrenor: Mirel Rădoi.

U Cluj: Gertmonas – Oancea (’70, van der Werff), Masoero, L. Cristea. Chipciu – Artean, Simion (’46, Bettaieb) – Bic, Nistor, Thiam – Blănuță (’70, Silaghi). Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.

Cartonaşe galbene: Mitriță ’45, Safira ’75, Bană ’77, Maldonado ’80, Oshima ’81, Bancu ’90+4 / Gertmonas ‘8, Cristea ’17, ’54, Chipciu ’24, Simion ’34, Masoero ’72.

Cartonaș roșu: Cristea ’54.
Au arbitrat: Iulian Călin – Mircea Orbuleţ, Romică Bîrdeş; Ovidiu Robu.
VAR: Sorin Costreie, Radu Ghinguleac.
Observatori: Irina Mîrț (CCA), Romolus Gabor (LPF).

În etapa viitoare, Universitatea Craiova va evolua la Clinceni, contra Unirii Slobozia (sâmbătă, 8 februarie, ora 16.00).

De partea cealaltă, U Cluj va primi vizita celor de la Poli Iaşi (duminică, 9 februarie, ora 17.00).

Superliga, etapa 25

Marți, 4 februarie: Gloria Buzău – FC Botoșani 0-2, Rapid – Unirea Slobozia 2-1, Dinamo București – Oțelul Galați 1-0.
Miercuri, 5 februarie: CFR Cluj – AFC Hermannstadt 1-0, Universitatea Craiova – U Cluj 1-0.
Joi, 6 februarie – ora 16.00: Poli Iași – UTA Arad, ora 18.00: Sepsi OSK – Farul Constanța, ora 20.30: Petrolul Ploiești – FCSB.

Clasament: 1. U Cluj 44 puncte (golaveraj 36-21), 2. Dinamo 44 (35-21), 3. CFR Cluj 43 (42-29), 4. „U“ Craiova 42 (39-24), 5. FCSB 42 (35-23), 6. Rapid 38 (30-23), 7. Petrolul 35 (27-24), 8. Sepsi 34 (32-26), 9. Hermannstadt 31 (27-34), 10. Oțelul 28 (19-25), 11. Farul 28 (24-32), 12. UTA 27 (23-26), 13. Slobozia 25 (26-41), 14. Botoșani 23 (21-33), 15. Iași 22 (22-40), 16. Buzău 19 (23-39).

Citeşte şi: ACSO Filiaşi a câştigat amicalul cu Gilortul Târgu Cărbuneşti

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS