1.7 C
Craiova
miercuri, 26 februarie, 2025
Știri de ultima orăSportFotbalPlay-off-ul, tot mai departe! FCU a clacat acasă cu FC Argeș

Play-off-ul, tot mai departe! FCU a clacat acasă cu FC Argeș

FCU Craiova a înregistrat un eşec, scor 0-1, în Bănie, în faţa formaţiei FC Argeș, într-o partidă contând pentru etapa a 18-a din Liga 2. Astfel, în urma acestui rezultat, play-off-ul ligii secunde pare o țintă grea de atins în acest sezon pentru echipa patronată de familia Mititelu.

Stijn Meijer, atacantul celor de la FCU Craiova, a comis un penalty incredibil în meciul cu FC Argeș, din etapa 18 din Liga 2. În urma unei lovituri de colț a oaspeților, olandezul a respins mingea cu ambele mâini, iar „centralul” George Cătălin Roman a dictat imediat lovitură de pedeapsă. Unicul gol al partidei a fost reușit, apoi, de către Mihai Roman, mai exact minutul 45+3.

FCU Craiova: C. Sandu – Abbey (46, Dragu), C. Bălan (77, Raicea), Camara, M. Ilie, Lekiatas (61, Achim), Lumbu, Meijer, Negru, Padula, Răduț (46, Bounaas).
Antrenor: Valentin David.

FC Argeș: Straton – Borța, Briceag (83, Mitrică), Doukoure, Mensah (83, Ghiocel), Orozco, Pîrvu, Roman (70, Mehmedovic), Seto, Tchassem (57, Moldoveanu), Tudose.
Antrenor: Bogdan Andone.

După această victorie, FC Argeș a urcat pe locul 4 în Liga 2, în timp ce șansele oltenilor de a prinde play-off-ul au devenit din ce în ce mai mici.

Agitație mare pe final: Argeș, cu 12 jucători pe teren, Costea a luat roșu!

Meciul dintre FCU Craiova și FC Argeș a avut parte de un moment uluitor în final. În minutul 83, oaspeții au efectuat două schimbări, însă unul dintre jucătorii vizați pentru părăsirea terenului a rămas pe gazon preț de 30 secunde, piteștenii jucând astfel cu 12 jucători de câmp.

Briceag și Mensah au fost înlocuiți cu Mitrică și Tofan, însă Mensah nu a părăsit terenul în momentul schimbării, jocul reluându-se cu 12 jucători ai oaspeților pe teren. Oficialul Florin Costea a intrat nervos pe teren și a văzut cartonașul roșu din partea arbitrului.

George Roman și-a dat apoi seama de eroare și i-a acordat cartonașul galben și lui Mensah, pentru că nu a părăsit terenul la timp.

FCU Craiova are doar 23 de puncte, după 16 etape, și se află la 4 puncte în spatele ocupantei locului 6, CS Afumați. Mai sunt de disputat doar trei meciuri din campionatul regular.

Citește și: Alisson Safira şi-a făcut loc în echipa etapei a 28-a după golul superb cu Botoşani

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS