FCU Craiova a câștigat partida cu Metalul Buzău, scor 3-1, din etapa cu numărul 20 din Liga 2. Chiar şi cu acest succes, formaţia patronată de familia Mititelu nu mai poate intra în primele şase echipe şi participa, implicit, în play-off-ul pentru promovare. Voluntari, ultima echipă în luptă directă cu FCU, s-a impus la Oradea, în faţa Bihorului, scor 4-2 şi astfel a încheiat orice calcule în tabăra olteană.
Oaspeții au fost cei care au deschis scorul în minutul 15, prin Nica. FCU a întors soarta meciului până la pauză. Mai întâi a înscris Abbey în minutul 26, iar în minutul 29 Achim a transformat o lovitură liberă. Scorul final a fost stabilit de Claudiu Bălan, în minutul 87 (penalty).
FCU Craiova: Sandu – Negru, Camara (57, Blidar 57), Lumbu (16, Răduț; 71, Bălan), Padula – Ghindovean, Achim, Abbey – Dragu, Meijer, Ilie. Antrenor: Valentin David.
Metalul Buzău: Dinu – Rusu (66, Pelivan), Panaite, Manea, Radu (66, Croitoru) – Jozic (46, Lazăr), Acolatse, Borțoneanu (83, Hanada 83), Nica – Robu (66, Grosu 66), Moldovan. Antrenor: Valentin Stan.
Pentru prima dată în istorie, Metaloglobus, formația antrenată de Ianis Zicu, va participa în play-off-ul Ligii 2. Steaua și Csikszereda sunt celelalte două formații calificate în Top 6. CSM Reșița, FC Argeș, CS Afumați și FC Voluntari luptă pentru ultimele locuri din play-off.
Liga 2 – etapa 20:
Sâmbătă, 8 martie: Dumbrăvița – Câmpulung Muscel 1-0, CSM Focșani – Ceahlăul 0-1, CSM Slatina – Unirea Ungheni 0-1, Chiajna – Șelimbăr 2-2, Corvinul Hunedoara – Metaloglobus 0-1, Bihor Oradea – FC Voluntari 2-4, Reșița – FC Argeș 0-0;
Duminică, 9 martie: FCU Craiova – Metalul Buzău 3-1, Miercurea Ciuc – Afumați 3-1.
Partidele CSA Steaua – Viitorul Pandurii și CS Mioveni – Chindia nu se dispută.
Clasament: 1. Csikszereda 44 puncte (golaveraj 36-15), 2. Steaua 38 (23-8), 3. Metaloglobus 35 (27-17), 4. Argeş 31 (17-9), 5. Reşiţa 31 (29-22), 6. Voluntari 30 (25-15), 7. Afumaţi 27 (20-23), 8. FCU 27 (19-18), 9. Hunedoara 26 (17-16), 10. Ceahlăul 26 (21-21), 11. Slatina 23 (24-18), 12. Buzău 23 (18-18), 13. Chiajna 23 (24-26), 14. Ungheni 23 (16-19), 15. Chindia 18 (20-22), 16. Şelimbăr 18 (20-24), 17. Oradea 18 (17-25), 18. Dumbrăviţa 15 (14-23), 19. Focşani 14 (10-22), 20. Câmpulung 7 (7-43).
Citeşte şi: Mitriță merge la națională! Mircea Lucescu a anunțat lotul pentru următoarele meciuri