9.3 C
Craiova
duminică, 23 martie, 2025
Știri de ultima orăSportFotbalNicolae Stanciu: “Putem câștiga și noi în Austria sau în Bosnia”

Nicolae Stanciu: “Putem câștiga și noi în Austria sau în Bosnia”

Căpitanul naționalei României, Nicolae Stanciu, a afirmat la finalul partidei cu Bosnia Herțegovina, scor 0-1, în primul meci din preliminariile Cupei Mondiale din 2026, că tricolorii pot câștiga meciul retur, dar și în Austria. El s-a arătat încrezător în ceea ce privește calificarea la turneul final.

“Mai sunt șapte meciuri și probabil că tot noi vom fi cei care vom lupta să mergem la Campionatul Mondial. Cred că ne-am creat foarte multe ocazii. Repriza a doua am dominat-o total, dar s-a întâmplat să nu câștigăm. Nu tratăm pe nimeni cu superficialitate! Indiferent că e Bosnia sau San Marino, fiecare meci este diferit. Nu ne gândisem că vom intra câștigători, știam că va fi o luptă grea. Noi trebuie să ne gândim la noi, putem și noi câștiga în Austria sau în Bosnia, mai sunt meciuri de jucat. Mai sunt 21 de puncte de luat și vom încerca să facem tot ce putem. Trebuie să ne revenim să fim mai atenți la finalizare la ocaziile pe care le am avut. Am reușit să facem ceea ce ne a cerut antrenorul să avem o posesie bună, dar trebuia să fim mai atenți să nu primim acel gol, pentru că apoi a fost destul de greu să marcăm”, a declarat Stanciu, conform Agerpres.

„Ar fi culmea să dăm vina pe arbitraj”

Referitor la faza penaltiului neacordat pentru România în minutul 53, când bosniacul Tahirovic a lovit mingea cu mâna în propriul careu, Nicolae Stanciu a spus:

“Nu am revăzut faza, dar în timpul meciului mi s-a părut că este penalti. Mă gândesc că cei de la VAR nu l-ar fi chemat pe arbitru să vadă faza dacă nu era ceva dubios sau penalti. Noi am spus că e penalti sută la sută, dar arbitrul nu a dat. Nu a argumentat nimic după fază. Asta este acum, a trecut, ar fi culmea să dăm vina pe arbitraj. Trebuia să fim noi mai atenți la ocaziile pe care le-am avut”.

Citeşte şi: Mircea Lucescu: “Nu există nicio scuză că nu am primit penalti! Arbitrul nu a vrut!”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS