15.1 C
Craiova
duminică, 27 aprilie, 2025
Știri de ultima orăSportFotbalU Cluj – “U” Craiova 2-1 / Am luptat, am marcat, am pierdut. Dezamăgire imensă!

U Cluj – “U” Craiova 2-1 / Am luptat, am marcat, am pierdut. Dezamăgire imensă!

Universitatea Craiova a pierdut incredibil, scor 1-2, partida susţinută sâmbătă seară, în Ardeal, în faţa echipei U Cluj, contând pentru etapa a 6-a din play-off-ul Superligii. Disputa de pe Arena din Cluj s-a desfăşurat pe un teren foarte greu, plin cu apă, astfel că a fost un joc de luptă, cu multe inexactităţi.

“Şepcile roşii” au început mai bine meciul şi au irosit două ocazii mari, prin Thiam (’4) şi Artean (’17), dar cei care au deschis scorul au fost băieţii lui Rădoi. A fost un atac prelungit, respins în primă fază de ardeleni, mingea a ajuns la Bancu, care i-a pasat lui Mitriţă în centrul careului mare, iar “Piticul Atomic” a trimis plasat balonul la colţul din stânga (’20, 0-1). Mitriţă a ajuns la cea de-a 16-a reuşită!

Badelj şi Zajkov au greşit decisiv

Alb-albaştrii au ratat şansa desprinderii în chiar primele secunde din repriza a doua, Safira finalizând slab, de la 6 metri, o pasă excelentă a lui Baiaram.

Ardelenii au restabilit egalitatea prin Thiam, care a profitat de naivitatea lui Badelj şi Bancu şi a trimis pe lângă “Popică” de la 10 metri (’59, 1-1).

Ştiinţa a presat apărarea gazdelor şi a fost periculoasă prin Mitriţă (‘69) şi Safira (’71), dar golul nu a venit. Mai mult, ardelenii au intrat în avantaj după un autogol al lui Zajkov (’75, 2-1).

U Cluj: Germonas – Oancea (’62, Fabry), Masoero (’90+2, Mitrea), I. Cristea, Chipciu – Codrea (’87, Macalou), Artean – Simion, Bic (’46, Nistor), Thiam – Blănuţă. Antrenor: Ovidiu Sabău.

“U” Craiova: L. Popescu – Mora (’87, Mogoş), Zajkov, Badelj (’64, Maldonado), Bancu – Oshima (’79, Lukic), Screciu, Mekvabishvili (’87, Houri) – Baiaram, Safira, Mitriţă. Antrenor: Mirel Rădoi.

Cartonaşe galbene: Oancea ’24, Cristea ’38, Codrea ’61, Chipciu ’63, Simion ’83, Nistor ’87, Masoero ’88 / Screciu ’45, Mora ’54, Mitriţă ’68, Rădoi ’89.
Au arbitrat: Rareş Vidican – Valentin Avram, Marius Badea; Cristian Moldoveanu.
VAR: Cătălin Popa, Romică Bîrdeş.
Observatori: Octavian Şovre (CCA), Ioan Bogdan (LPF).

În etapa viitoare, Universitatea Craiova va primi vizita Rapidului (vineri, 2 mai, ora 20.30).
La rândul său, U Cluj va evolua pe terenul concitadinei CFR (sâmbătă, 3 mai, ora 21.00).

Play-off, etapa 6:

Sâmbătă, 26 aprilie: U Cluj – Universitatea Craiova 2-1.
Duminică, 27 aprilie – ora 21.00: Rapid – FCSB.
Luni, 28 aprilie – ora 21.00: Dinamo – CFR Cluj.

Clasament: 1. FCSB 39 puncte (golaveraj 9-6), 2. „U“ Craiova 36 (8-5), 3. U Cluj 35 (7-9), 4. CFR Cluj 34 (8-6), 5. Dinamo 29 (6-10), 6. Rapid 28 (6-8).

Citeşte şi: Liga 2 | Rezultatele meciurilor din etapa 6 din play-off și 5 din play-out

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS