-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalTurneul din Muntenegru, un coşmar pentru SCM Vâlcea

Turneul din Muntenegru, un coşmar pentru SCM Vâlcea

Echipa feminină de handbal SCM Rm. Vâlcea a încheiat fără nicio victorie turneul amical de la Podgorica (Muntenegru). Formaţia lui Florentin Pera a pierdut şi al doilea joc contra echipei gazde, Buducnost, scor 28-19. În prima partidă cu muntenegrencele, scorul a fost 33-27.


Dacă pe parcursul primei partide scorul a fost destul de echilibrat, echipa din Podgorica a rezolvat meciul doi încă din primele zece minute, când s-au desprins la 8-1. Mai mult, pe final de meci s-au detașat la 12 goluri, scor 28-16.


„Suntem conştienţi că avem mult de tras”

SCM Rm. Vâlcea a pierdut trei din patru jocuri la turneul de pregătire din Muntenegru, dar acest lucru nu l-a afectat în mod special pe tehnicianul formației oltene, Florentin Pera. Acesta a susţinut că rezultatele contează prea puţin în această perioadă și este convins că Vâlcea va fi o nucă foarte tare şi în noul sezon

„Am jucat la un turneu foarte tare. Iar noi, am fost singura echipă care am disputat patru meciuri în 3 zile, venind şi după 14 ore de drum. Din păcate, nu le-am avut la dispoziţie în acest turneu pe Vieira Samara da Silva, ea fiind aptă doar pentru primul meci, Alicia Fraga Fernandez, Ana Maria Savu şi Florentina Craiu, care nu sunt încă refăcute. Suntem conştienţi că avem mult de tras, astfel încât să ajungem să ne batem cu echipe de talia lui Buducnost. Însă, cu multă răbdare, muncă şi unitate vom reuşi, la fel ca în Liga Naţională, unde am devenit campioana României, deşi nimeni nu ne dădea nicio şansă”, a declarat Florentin Pera, pentru prosport.ro.

Până la debutul în noul sezon, SCM Vâlcea va mai disputa un meci de pregătire în această săptămână. Viitorul adversar al vâlcencelor va fi formația FTC Rail Cargo, din Ungaria.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS