2.6 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalSCM Craiova, victorie muncită cu Gloria Bistriţa

SCM Craiova, victorie muncită cu Gloria Bistriţa

Echipa feminină de handbal SCM Craiova a obţinut duminică dimineaţă o victorie importantă pe terenul uneia dintre contracandidatele la podium din acest sezon, Gloria 2018 Bistriţa. A fost 24-22 (11-10) pentru oltence, care încep cu dreptul noul sezon al Ligii Florilor.

Partida de la Bistriţa a stat sub semnul echilibrului în majoritatea celor 60 de minute. Formaţia lui Bogdan Burcea a reuşit să speculeze câteva greşeli din apărarea Bistriţei, şi astfel cele trei puncte au intrat în contul Craiovei.

De menţionat că formaţia SCM Craiova s-a deplasat la Bistriţa fără cinci jucătoare importante. Trifunovic, Zamfir, Cace, Klikovac şi Tătar au fost indisponibile pentru acest meci.

Antrenorul Craiovei, Bogdan Burcea, s-a arătat mulţumit de evoluţia echipei la Bistriţa, având în vedere probleme de lot pe care le-au avut în acest joc.

„Am avut probleme mari de efectiv. Cu toate astea, îmi felicit fetele pentru această victorie mare, mai ales că suntem în prima etapă şi nu stăm prea bine din punct de vedere al sănătăţii. Ţicu, Şelaru, Vizitiu şi Dzhukeva au făcut o repriză secundă extraordinară şi ne-au împis spre această victorie”, a declarat Bogdan Burcea pentru GdS.

Patricia Vizitiu a fost cea mai bună marcatoare pentru SCM, cu un total de 10 goluri, urmată de Ana-Maria Ţicu, cu şase reuşite şi Carmen Şelaru, cu patru.

SCM Craiova: Dzhukeva, Chetraru, Curmeț – Șelaru (4), Orșivschi, Ion, Țicu (6), Nikolic (2), Tudorică (1), Khavronina (1), Colac, Vizitiu (10). Antrenor: Bogdan Burcea.

În etapa a doua, SCM Craiova va primi vizita formaţiei HC Zalău. Chiar dacă partida era programată iniţial pe 7 septembrie, duelul cu zălăuancele se va disputa în cele din urmă miercuri, 4 septembrie, de la ora 11.00. Decizia reprogramării jocului cu Zalău a fost de comun acord, întrucât weekendul viitor oltencele vor disputa primul joc cu formaţia italiană Jomi Salerno, din turul I preliminar al Cupei EHF.

Articol scris de Tiberiu Cocora

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS