0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalSCM Vâlcea a debutat în 2020 cu o remiză. Slatina, aproape de o surpriză

SCM Vâlcea a debutat în 2020 cu o remiză. Slatina, aproape de o surpriză

Echipa feminină de handbal SCM Vâlcea, campioana en titre, a terminat la egalitate cu SCM Gloria Buzău, 26-26 (14-12), duminică, în deplasare, în primul său meci din noul an. Partida a contat pentru o restanță din etapa a 10-a a Ligii Naţionale de handbal feminin.

Duelul de la Buzău a stat sub semnul echilibrului în majoritatea timpului, dar vâlcencele s-au aflat mai mult la conducere în prima parte. După primele 30 de minute, formația lui Florentin Pera avea un avantaj de două goluri, 14-12.

În debutul părţii secunde, campioana s-a desprins la patru goluri, 16-12, dar Gloria a egalat în min. 45, 21-21. Gazdele chiar au condus la un gol pe final de meci (25-24), dar în cele din urmă s-a încheiat la egalitate, scor 26-26.

Kristina Liscevic a marcat 8 goluri pentru echipa din Râmnicu Vâlcea, Alicia Fernandez Fraga şi Ann Grete Osterballe Norgaard, câte 4, Asma Elghaoui 3, Jelena Trifunovic 2, Marta Lopez Herrero 2 , Mireya Gonzalez Alvarez 1, Samara Da Silva Vieira 1, Cristina Florica 1.

Pentru Gloria au înscris Raluca Petruş 5 goluri, Ana Maria Iuganu 5, Andreea Rotaru 5, Alina Ilie 4, Alexandra Subţirică-Iovănescu 4, Oana Apetrei 2, Carmen Stoleru 1.

CSM Slatina, aproape de un rezultat mare

Cel de-al doilea meci restant al zilei le-a adus față în față pe CSM Slatina și CSM București. Trupa Victorinei Bora a cedat pe teren propriu, cu scorul de 27-29 (11-14), după un meci în care vicecampioana României nu a strălucit.

Pentru jocul cu CSM București, Victorina Bora s-a folosit de următorul lot: Stan, Nagy, Dulgheriu – Cîrligeanu, Corban, Ostase, O. Andrei, Stoicănescu, Fulgoi, Chitacu, Vasiliu, I. Andrei, L. Popescu, Şchiopu, Rusu.

Clasament: 1. SCM Vâlcea 28 puncte (288:234), 2. CSM București 25 (307:251), 3. Gloria Buzău 22 (285:268), 4. Gloria Bistrița 21 (256:250), 5. Baia Mare 20 (278:262), 6. Dunărea Brăila 18 (285:273), 7. Măgura Cisnădie 16 (282:266), 8. HC Zalău 15 (261:258), 9. SCM Craiova 15 (238:255), 10. CSM Slatina 10 (247:280), 11. HCM Slobozia 4 (245:285), 12. Universitatea Cluj 3 (251:312), 13. Rapid București 3 (228:292).

Program etapa a 12-a:

Marți, 7 ianuarie: HCM Slobozia – SCM Vâlcea, ora 17.00: Gloria Buzău – CSM Slatina, ora 18.30: Minaur Baia Mare – Dunărea Brăila;
Miercuri, 8 ianuarie: Gloria Bistrița – Universitatea Cluj, ora 18.30: Rapid București – CSM București, HC Zalău – Măgura Cisnădie.
SCM Craiova va sta, deoarece Corona Brașov a fost exclusă din Liga Florilor în urma incidentelor de la finalul anului trecut.

Citește și: Simona Halep ajută victimele incendiilor din Australia

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS