-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalSCM Craiova, tot mai departe de visul european. Înfrângere la Baia Mare

SCM Craiova, tot mai departe de visul european. Înfrângere la Baia Mare

Echipa feminină de handbal SCM Craiova a pierdut astăzi, în deplasare la Baia Mare, cu scorul de 25-17, într-un joc extrem de important pentru primele poziţii din clasament. Partida a contat pentru etapa a 17-a din Liga Florilor Mol.

Duelul din Maramureş a fost unul spectaculos, în care s-au întâlnit două formații importante din acest campionat și cu obiective bine stabilite. Baia Mare a fost echipa mai solidă în prima parte. Au început jocul cu o apărare avansată și cu mai multă agresivitate pe faza ofensivă. La capătul primelor 30 de minute, gazdele aveau un avans consistent de şapte goluri, scor 15-8.

După pauză, oltencele au încercat să mai reducă din deficit, dar în zadar. Diferenţa mare de pe tabelă după prima repriză a fost imposibil de recuperat de către „leoaice”, care au cedat în cele din urmă la opt goluri, scor 25-17.

Pentru jocul de la Baia Mare, tehnicianul Bogdan Burcea a folosit următorul lot: Dzhukeva, Curmenț, Chetraru – Ticu (5), Nikolic, Colac (2), Tătar (1), Klikovac (2), Savu (4), Gogoșeanu, Zamfir (3).

În urma acestui rezultat, SCM Craiova rămâne la cota 24 şi s-a îndepărtat de locurile europene. Baia Mare a strâns 30 de puncte şi şi-a recuperat poziţia a treia în clasament.

Pentru craiovence va urma un joc pe teren propriu, cu HCM Slobozia. Partida este programată sâmbătă, 29 februarie, de la ora 18.00.

Citeşte şi: „U“ Craiova – CFR Cluj / Alb-albaştrii să fie cei buni…

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS