-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalFRH returnează un milion de lei din contractul de finanțare

FRH returnează un milion de lei din contractul de finanțare

Consiliul de Administraţie al Federaţiei Române de Handbal a decis miercuri returnarea către Ministerul Tineretului şi Sportului a sumei de un milion de lei din contractul de finanţare. Banii vor fi redirecţionaţi pentru finanţarea cheltuielilor urgente generate de pandemia de Covid-19.

„Ca urmare a adresei nr. 3228/30.03.2020 prin intermediul căreia MTS solicită fiecărei federaţii disponibilizarea unei sume din contractul de finanţare în vederea redirecţionării pentru finanţarea cheltuielilor urgente generate de situaţia epidemiologică actuală, se aprobă disponibilizarea sumei de 1.000.000 lei din contractul cu MTS, sumă împărţită pe capitole după cum urmează: campionat Intern – 40.000 lei, pregătire – 60.000 lei, congrese – 20.000 lei, juniori mici – 650.000 lei, copii sub 9 ani – 200.000 lei, indemnizaţii sportivi – 30.000 lei”, se arată într-un comunicat al Federaţiei Române de Handbal.

Totodată, s-a decis diminuarea salariilor angajaţilor indispensabili desfăşurării activităţii până la ieşirea din starea de urgenţă.

„Se aprobă în unanimitate propunerea preşedintelui FRH de diminuare a salariilor personalului FRH care este indispensabil continuării activităţii în această perioadă, cu 25%, până la ieşirea din Starea de Urgenţă, precum şi intrarea în şomaj tehnic a restului de personal FRH”.

Federaţia Română de Handbal a primit a doua cea mai mare finanţare pentru 2020 din partea Ministerului Tineretului şi Sportului, 7.850.000 de lei. În 2019, FRH primise de la bugetul de stat 10.000.000 de lei.

Citește și: Sindicatul „ceartă” federaţia pentru lipsă de transparenţă şi dialog

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS