-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalEHF închide sezonul în România. Campioana trebuie decisă cât mai curând

EHF închide sezonul în România. Campioana trebuie decisă cât mai curând

Până în momentul de față, România rămăsese singura țară europeană în care Federația de handbal nu a anunțat încheierea definitivă a sezonului. Astăzi, Federația Europeană de Handbal (EHF) a dat peste cap toate planurile FRH,  de a mai juca handbal în iulie și august.

EHF a anunțat că nu se va mai juca niciun meci în actualul sezon, nici în Liga Florilor, nici în Liga Zimbrilor. Totodată, Federația Europeană a informat FRH că trebuie să trimită numele formațiilor participante în sezonul viitor al Ligii Campionilor până cel târziu la 1 iunie. Astfel, această decizie pune practic punct tuturor scenariilor pe care Federația Română de Handbal le-a dezbătut în ultimele ședințe ale Consiliilor de Administrație.

În privința celorlalte formații participante în cupele europene, în cazul României locurile 3 și 4, există un termen limită, data de 13 iulie. Acest aspect duce clar la concluzia că Final Four-ul Cupei României nu se mai poate disputa, iar campionatul rămâne singurul care va conta pentru desemnarea echipelor care vor merge în Europa, în sezonul 2020/2021.

În momentul de față, la feminin, România are dreptul să înscrie o echipă în Liga Campionilor și trei în European Handball League, noua denumire a Cupei EHF. La masculin, România are dreptul la două formații în European Handball League și două în Cupa EHF.

„Ne-a stricat planurile această decizie”

Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu, a menționat că întrecerile interne, atât la feminin cât şi la masculin, pot să continue în acest sezon doar cu meciuri din a doua parte a clasamentului.

„Pe 1 iunie cel târziu trebuie să comunicăm echipa campioană, pe 13 iulie, celelalte participante în cupele europene. Acelaşi lucru este valabil şi pentru băieţi şi pentru fete, trebuie să transmitem numele campioanelor până pe 1 iunie. Da, ne-a stricat planurile această decizie, ne-ar fi plăcut să putem, ţinând cont de situaţia actuală, să ne ducem până la 1 iulie, adică să terminăm sezonul competiţional, dar asta este decizia EHF. Nu mai discutăm acum. Deocamdată, este posibil să se joace meciuri din partea de jos a clasamentului. Consiliul de Administraţie va decide acest lucru. Nu ştiu în acest moment să vă dau date”, a declarat Dedu pentru Agerpres.

FRH va cere wild-card pentru Liga Campionilor

FRH a anunțat că România va face toate demersurile pentru ca la feminin să mai primească wild-card în Liga Campionilor încă o echipă. Și Dinamo, la masculin, speră să poată participa în viitorul sezon tot în Liga Campionilor.

Vom face toate demersurile pentru a avea cât mai multe echipe în cupele europene. Vom face lobby la EHF nu doar pentru echipele de Liga Campionilor, ci și pentru formațiile care doresc să participe în celelalte competiții europene”, a mai spus Alexandru Dedu la videoconferință.

La feminin, în luptă pentru titlu erau campioana SCM Vâlcea, ocupanta primului loc, cu 43 puncte (18 jocuri), şi vicecampioana CSM Bucureşti, aflată pe locul secund, cu 43 puncte (17 jocuri).

La masculin, primul loc e ocupat de campioana CS Dinamo Bucureşti, cu 55 puncte (21 jocuri), urmată de AHC Potaissa Turda, 50 puncte (22 jocuri).

Citește și: Să reînceapă treaba! Praga, gazda unui turneu de tenis în luna mai

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS