Sezonul handbalistic intern a fost îngheţat, iar echipa feminină SCM Craiova, pregătită de selecţionerul României, Bogdan Burcea, deja şi-a definitivat lotul pentru stagiunea următoare. Nicolae Pascu, directorul clubului SCM Craiova, a anunțat la Oltenia TV cele cinci noi achiziții ale Craiovei. De asemenea, acesta a punctat și faptul că tot cinci jucătoare au părăsit Bănia la capătul acestui sezon.
De menționat și faptul că obiectivul principal al Craiovei pentru sezonul 2020/2021 este cel puţin poziţia a patra în clasamentul Ligii Florilor.
„La handbal fete avem tot lotul constituit, evident, jucătoarele noi fiind aduse la dorinţa antrenorului principal Bogdan Burcea. Vin 5 jucătoare, pleacă tot 5. Obiectivul clubului pentru sezonul viitor este locul 4 şi este perfect realizabil”, a declarat Nicolae Pascu.
Jucătoarele transferate de SCM Craiova sunt: Cristina Nica (32 de ani, de la HC Zalău, evoluează pe poziția de extremă dreapta), Adriana Ţăcălie (de la Măgura Cisnădie, a mai jucat la Oltchim, Buducnost, Fleury (Franţa) și Corona Brașov), Alexandra Andrei Gogoriţă (de la HC Slatina, a mai evoluat la SCM Craiova în două rânduri, 2010-2014 şi 2015-2017), Andreea Molnar Adespii (Vâlcea, joacă pe poziția inter stânga) și Ekaterina Matlashova (de la Kuban Krasnodar).
Cine este Ekaterina Matlashov!?
Cea mai importantă achiziţie Craiovei pare să fie Ekaterina Matlashova, jucătoare care a fost pregătită de Evgheni Trefilov la Kuban Krasnodar. Matlashova a fost adversara Craiovei în sezonul în care oltencele au câştigat Cupa EHF. Aceasta are selecţii şi în naţionala Rusiei și a mai jucat în cariera sa la Astrakhanochka. Ea poate acoperi posturile de centru și pivot.
Zeljka Nikolic, Patricia Vizitiu, Iulia Khavronina, Bobana Klikovac şi Timea Tătar sunt cele cinci sportive care au părăsit SCM Craiova.
Lot SCM Craiova pentru sezonul viitor: Ekaterina Dzhukeva, Bianca Curmenţ, Andreea Chetraru – portari; Alexandra Colac, Cristina Nica, Adina Cace – extreme dreapta, Ana Maria Savu, Adriana Crăciun Ţăcălie – interi dreapta, Ana Maria Ţicu, Valentina Ion, Alexandra Andrei – coordonatori, Cristina Zamfir, Andreea Adespii – interi stânga, Alexandra Orşivschi, Carmen Şelaru – extreme stânga, Ekaterina Matlashova – pivot.
Citește și / Boris Becker: Copiii sunt viitorul nostru