Aflată în Grecia, în cantonament, de pe 16 iulie, echipa feminină de handbal SCM Craiova asudă din greu în localitatea Drama. Antrenorul grupării alb-albastre, Bogdan Burcea, se declară mulţumit de condiţiile de care au parte sportivele sale, dar şi de modul cum decurge pregătirea.
„Ne pregătim foarte bine aici, în Grecia. Avem toate condiţiile necesare şi, evident, respectăm regulile de distanţare socială. Din fericire, toate fetele sunt sănătoase şi sper să nu mai avem probleme ca în sezonul trecut. Ne afectează lipsa Ekaterinei Matlashova. Sper să se alăture echipei cât mai repede şi începem seria partidelor amicale”, a declarat Bogdan Burcea, pentru site-ul oficial al clubului din Bănie.
SCM Craiova va reveni în ţară pe 26 iulie. Elevele lui Bogdan Burcea îşi vor continua apoi pregătirea pe plan local, urmând să susţină şi partide de verificare.
Citeşte şi: Breaking News / Alertă de Covid la Universitatea Craiova