0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalMeci spectaculos, rezultat frustrant. SCM Craiova a pierdut incredibil cu Gloria Buzău

Meci spectaculos, rezultat frustrant. SCM Craiova a pierdut incredibil cu Gloria Buzău

Echipa feminină de handbal SCM Craiova a avut parte de un meci pe muchie de cuțit în epilogul etapei a patra din Liga Florilor. Trupa antrenată de Bogdan Burcea a cedat, la un singur gol, în fața formației Gloria Buzău, cu scorul de 24-25, după ce la pauză oltencele au avut un avantaj de șapte goluri.

Partida a avut două reprize total opuse. Dacă în prima parte formația din Bănie a fost la conducerea jocului, iar la pauză a avut un avantaj de șapte goluri (16-9), în repriza a doua lucrurile s-au inversat, iar Gloria a început „operațiunea de revenire“. Craiova a marcat doar două goluri din minutul 30 până în minutul 46, iar adversarele au reușit chiar să egaleze, 18-18. Finalul a foarte încins, s-a mers cap la cap, dar la final Gloria Buzău a scăpat în câștigătoare, cu golul decisiv marcat în ultimul minut de joc.

De menționat că în repriza secundă Gloria a beneficiat de opt aruncări de la șapte metri. Craiova avut șansa de obține un rezutat de egalitate, însă Alexandra Andrei a ratat de la șapte metri.

Pentru SCM Craiova au marcat: Nica (8), Andrei (5), Cace (4), Orșivschi (3), Țicu (1), Zamfir (1) și Șelaru (2).

În precedentele trei etape, SCM Craiova a înregistrat două victorii (30-19 cu Chișineu-Criș și 28-25 cu CS Mioveni) și o înfrângere (24-28 cu SCM Vâlcea).

Burcea: „No comment! Nu participăm la altfel de jocuri, decât cele de pe teren“

Bogdan Burcea, antrenorul formației din Bănie, și-a felicitat fetele după meci și a „acuzat“ arbitrajul că a influențat decisiv soarta jocului.

„Îmi felicit fetele pentru evoluție, cu puținele resurse pe care le avem. Le consider câștigătoare, chiar dacă au greșit în unele momente. Suntem o echipă modestă, umilă și nu participăm la altfel de jocuri, decât cele de pe teren. Altceva…no comment!”, a spus Bogdan Burcea, după meci.

„A fost un meci foarte greu, de fapt noi ni l-am făcut greu, nu am ținut de avantajul avut la pauză și adversarele au revenit. Poate și oboseala și-a spus cuvântul, ne-am relaxat prea devreme și asta ne-a costat. În jocul următor vom da totul pe teren să-l câștigăm”, a declarat Țicu.

Liga Florilor – etapa a 4-a:

Duminică, 1 noiembrie: Măgura Cisnădie – CSM Galați 27-19, Vâlcea – Baia Mare 31-32, Universitatea Cluj – Activ Ploiești 19-24, Bistrița – CSM Slatina 21-26, Chișineu- Criș – Mioveni 27-30, CSM București – Zalău 28-21, Dunărea Brăila – Rapid 22-21, SCM Craiova – Gloria Buzău 24-25.

Clasament:

1. CSM București 12 puncte (golaveraj 135:92), 2. SCM Vâlcea 9 (127:104), 3. Măgura Cisnădiei 9 (100:84), 4. Dunărea Brăila 9 (98:80), 5. Bistrița 9 (96:88), 6. Gloria Buzău 9 (98:95), 7. Baia Mare 7 (86:79), 8. SCM Craiova 6 (106:97), 9. CS Mioveni 6 (108:106), 10. CSM Slatina 4 (92:96), 11. Zalău 3 (67:78), 12. Activ Ploiești 3 (80:108), 13. Rapid 2 (91:94), 14. Universitatea Cluj 0 (63:84), 15. CSM Galați 0 (83:114), 16. Chișineu-Criș 0 (69:100).

Citește și: Alexandra Cadanţu, campioană la Heraklion. Victorie în faţa Andreei Roşca în finală

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS